Muzeul de Artă din Craiova ar fi trebuit să fie inaugurat în luna iunie a acestui an, după doi ani în care s-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare în valoare de 8 milioane de euro. Momentul a fost amânat din cauza apariţiei unor probleme la trei dintre saloanele clădirii. Constructorul a descoperit, sub panourile de lemn şi mătasea de pe pereţi, stucaturi şi picturi de epocă despre care nu se ştia nimic la întocmirea proiectului.
Pentru lucrările la cele trei săli trebuie făcută o nouă licitaţie, iar banii vor veni din bugetul Consiliului Judeţean.
Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a anunţat şi finalizarea proiectului tehnic al Centrului Internaţional Brâncuşi, care va fi construit lângă Palatul Jean Mihail. Un culoar expoziţional la 7 metri adâncime şi o prismă de sticlă de 11 metri înălţime vor constitui cel de-al doilea muzeu din lume dedicat lui Brâncuşi, după cel de la Centrul Pompidou din Paris.
