• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-08 11:40:42
  • Sursa:
Inainte vs dupa. O fantana din Timisoara decorata de artisti a fost "renovata" de autoritati cu gresie Imagine

O fântână publică din Timișoara a stârnit revoltă printre locuitorii orașului, după ce a fost "renovată" cu gresie. Fântâna fusese decorată, în 2020, de doi artiști plastici din oraș, în cadrul acțiunilor din cadrul "Timișoara Capitală Europeană a Culturii". Trei ani mai târziu, compania de apă a considerat că necesită reparații și a aplicat plăci de ceramică peste opera de artă, scriu jurnaliștii de la Tion.ro.

În 2020, în cadrul acțiunilor premergătoare titlului de "Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023", mai mulți artiști plastici s-au gândit să dea o nouă față fântânilor din oraș.

"Era continuarea unui demers început în 2019, când artiștii de la Nava C2 au realizat o lucrare artistică pe structura fântânii din zona Bucovina, în cadrul programului Memoriile Cetății. Am reușit atunci, în cadrul programului La PAS, să mai realizăm trei astfel de lucrări artistice: în Parcul Botanic, tot împreună cu Nava C2; în zona 700, împreună cu artiștii de la Lapsus; și în Parcul Poporului, unde Andreea Medar și Malina Ionescu au realizat o hartă artistică a Timișoarei, construită din fragmente, asemenea unui puzzle, cu străzi, clădiri, spații ale locuirii și ale memoriei afective – individuale sau comune. Ne propuseserăm ca numărul intervențiilor să crească de la un an la altul, astfel încât, până în 2023, să ajungem în fiecare cartier al Timișoarei și să transformăm fântânile în lucrări de artă de care să se bucure oamenii din oraș. Câteva luni mai târziu mi-am încetat colaborarea cu asociația, iar proiectul nu a mai fost continuat”, spune Ionuț Suciu, fost creative producer pentru Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii și cel care a semnalat, de altfel, situația.

Trei ani mai târziu, fântâna a primit o nouă față - de gresie - prin intervenția angajaților de la compania de apă.

"Intemperiile atmosferice și vandalizările au dus, în timp, la deteriorarea fântânii. Având în vedere starea de degradare, s-a luat decizia refacerii postamentului, reparării și igienizării instalațiilor. Cimentul era foarte crăpat, căpătase o culoare neagră, pe alocuri era căzut și se vedeau bucăți de polistiren, robineții și conductele au fost furate. În plus, mare parte din fațadă era desprinsă și stătea să cadă”, au transmis, pentru Tion.ro, reprezentanții companiei de apă. 

"Incredibil"; "Ceva european"; "N-are termopan"; "Cineva chiar a mers pe ideea 'Cine v-a lucrat aici?'" - sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea care a semnalat situația pe rețelele sociale. 

 

 

Noelia Voigt, care a fost încoronată Miss SUA în noiembrie 2023, a anunțat că demisionează din funcție, explicând că a luat această decizie pentru a-și proteja sănătatea mintală, transmite CNN.

Economie 2024-05-07 18:27:45

Radiotelescopul astronomic ALMA a surprins un disc de praf și gaz care înconjoară o stea tânără. Cercetătorii au descoperit astfel o cantitate mare de vapori de apă, exact în locul în care planetele ar putea începe să se formeze, potrivit unui nou studiu, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-04 08:00:28

Reprezentantul diplomatic al Statelor Unite în Africa de Sud a acuzat guvernul acestei țări că a furnizat armament Rusiei pentru războiul acesteia din Ucraina, în ciuda neutralității sale declarate, relatează BBC.

Economie 2023-05-11 21:02:03

ONU va trimite în acest weekend o misiune în Nagorno-Karabah pentru a evalua în principal nevoile umanitare, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, precizând că organizaţia nu a mai avut acces în această regiune „de aproximativ 30 de ani”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-09-29 23:16:46

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există voința politică din partea coaliției de guvernare să fie crescute salariul minim și pensia în 2023.

Economie 2022-09-16 10:07:01

Avioane F-35 americane și olandeze au realizat luni diverse misiuni aeriene în comun „în regiunea Mării Negre”, informează Comandamentul Aerian Aliat al NATO. Piloții Forțelor Aeriene ale SUA (USAF)  au zburat astfel împreună cu piloții Forțelor Regale Olandeze care asigură în prezent poliția aeriană a NATO pentru Bulgaria.

Economie 2022-05-31 13:46:05

O cisternă care transportă etanol s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o mașină, sâmbătă dimineaţă, pe DN 7, în judeţul Argeş. Pompierii au transmis că sunt scurgeri din cisternă. Circulaţia rutieră este blocată complet.

Economie 2023-08-26 09:22:34

Discriminarea de gen în România se aplică și în cazul șpăgii, după cum reiese dintr-o motivare legată de cazul cunoscut în spațiul public drept „Fabrica de permise de la Suceava”. Polițiștii examinatori le cereau mai mulți bani candidaților femei întrucât ar avea „un nivel mai slab de pregătire” decât candidații bărbați. Digi24.ro a stat de vorbă cu doi experți care au demontat mitul conform căruia femeile ar conduce mai prost decât bărbații.

Economie 2024-09-27 10:41:31