„Multe adăposturi sunt pline. Şi n-am nicio soluţie. E greu să supravieţuieşti. Mă mai duc în gară ca să mă încălzesc. Sau prin magazine”, spune un om al străzii.
Noaptea trecută, în Chicago, peste o mie de oameni s-au înghesuit într-un adăpost.
Nici trenurile nu au mai ajuns în gările din Chicago, după ce liniile ferate au fost acoperite de nămeţi. 500 de pasageri au stat blocaţi ore bune în vagoane până când au fost evacuaţi de echipele de intervenţie. Dacă la Polul Sud, zilele acestea au fost resimţite minus 32 de grade Celsius, în Montana, Dakota de Nord, Dakota de Sud şi Minnesota, gerul a fost mult mai tăios.
Valul de aer polar coboară acum spre sud-estul Statelor Unite. Chiar şi în Texas şi Florida, unde oamenii sunt obişnuiţi cu temperaturi pozitive, temperaturile vor coborî mult sub zero grade.
