• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-03 13:32:00
  • Sursa:
In Romania traiesc peste 80.000 de copii cu dizabilitati. Ministerul Familiei: „Dizabilitatea devine abilitate” Imagine

În România, în evidenţele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei (ANPDCA), la sfârşitul lunii iunie a acestui an erau peste 80.000 de copii cu dizabilităţi, dintre care 50.000 încadraţi în grad de handicap grav, a transmis Ministerul Familiei, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, informează news.ro.

„Dizabilitatea devine abilitate! Astăzi, întreaga noastră atenţie se îndreaptă către persoanele cu dizabilităţi din România. Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este un prilej pentru noi toţi de a condamna ferm toate formele de discriminare şi excluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi”, se arată într-o postare publicată duminică pe pagina de Facebook a Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

„Susţin toate demersurile care apără şi promovează drepturile copiilor cu dizabilităţi, precum combaterea discriminării şi a abuzurilor de orice fel. Lupta împotriva discriminării, a marginalizării şi asigurarea unui trai decent trebuie să constituie, în continuare, o prioritate”, a declarat Natalia Intotero, conform sursei citate.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a mai arătat că a desfăşurat, în această vară, cu sprijinul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului tabere pentru copii şi tineri cu dizabilităţi, însoțiți de asistenții personali.

„În această vară peste 1.000 de tineri din întreaga ţară s-au aflat în vacanţă la mare”, se arată în comunicatul ministerului.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (PMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populaţia lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală.

De asemenea, o statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

Turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie, în primele nouă luni ale anului, peste 5 miliarde de lei, echivalentul a circa un miliard de euro. Principalul motiv al sejurului acestora l-au reprezentat călătoriile pentru afaceri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise joi Agerpres.

Economie 2024-12-19 12:41:41

Un scandal în care au fost folosite cuţite a avut loc pe DN 72, doi tineri din Târgovişte fiind reţinuţi de poliţişti sub acuzaţiile de ameninţare şi lovire sau alte violenţe, informează, marţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Economie 2023-04-25 17:34:29

O rachetă ruginită creată pentru a transporta focoase nucleare a fost descoperită în garajul unui bărbat din statul american Washington, relatează BBC.

Economie 2024-02-05 14:00:54

Germania face ceea ce este "necesar" pentru a susţine Ucraina prin autorizarea livrării unor tancuri Leopard, dar doreşte să împiedice o "escaladare către un război între Rusia şi NATO" şi nu va trimite trupe terestre sau avioane de luptă în Ucraina, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, informează Agerpres.

Economie 2023-01-25 17:27:45

Infracţiunile rutiere grave, cum ar fi viteza excesivă sau şofatul în stare de ebrietate, ar trebui să ducă la pierderea dreptului de a conduce la nivelul întregii UE, au declarat, marţi, eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg.

Economie 2024-02-06 17:16:38

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, joi, că România va avea asigurată în acest an cantitatea de grâu necesară consumul intern, chiar dacă producţiile ar putea fi mai mici faţă de anul trecut din cauza secetei.

Economie 2022-07-14 22:32:28

Președintele român Klaus Iohannis a felicitat joi autoritățile de la Chișinău după decizia luată de Consiliul European de deschidere a negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina.

Economie 2023-12-14 21:25:20

O clădire mare, rotundă, care este din piatră și sub formă de labirint, veche de 4.000 de ani, a fost descoperită pe vârful unui deal din Creta. Arheologii au făcut descoperirea în timpul unor săpături efectuate pentru un proiect major de construire a unui aeroport pe insula turistică din Grecia. 

Economie 2024-06-15 13:28:18