Perioada este numai bine aleasă, pentru că acum se întorc, să îşi petreacă vacanţa în ţară, majoritatea celor plecaţi să muncească în străinătate. Pentru ei sfinţirea maşinii este cu atât mai importantă cu cât, în fiecare an, parcurg un drum lung şi au nevoie de binecuvântarea preotului pentru a se simţi protejaţi.
Dacă în alte părţi astfel de slujbe se plătesc, preotul din Victoria spune că nu le cere nimic oamenilor şi că este la libera lor alegere să lase câţiva lei pentru serviciul adus.
Peste 60 de şoferi, care au parcat sâmbătă în curtea bisericii din Victoria, au plecat cu nădejdea că slujba, pentru care au plătit câţiva lei, îi va ajuta să fie ocrotiţi în drumul lor. Din acest an rugăciunea pentru sfinţirea maşinilor a fost inclusă şi în cărţile după care slujesc preoţii ortodocşi.
