Vă prezentaţi la primăria de sector şi faceţi o cerere de schimbare a prenumelui sau a numelui, în care explicaţi şi motivul schimbării. Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente: copii legalizate după certificatele de stare civilă, o copie a unui exemplar din Monitorul Oficial în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelului, cazierul judiciar, cazierul fiscal și fotocopia documentului de identitate. Mai aveţi nevoie şi de consimţământul celuilat soţ în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei.
Pe baza documentelor depuse, dosarul de schimbare a numelui se trimite la Direcţia de Evidenţă a Persoanei, care face demersurile pentru emiterea unui act administrativ. După emiterea acestei dispoziţii se emite certificatul de stare civilă cu noul nume. Când ridicaţi actul, trebuie să achitaţi o taxă de 11 lei.
