Uneori și amintirile se vând. Pentru mulți bunici pensionari este vremea lucrurilor personale vândute pentru medicamente și pâine. Împinși de nevoi și de multe lipsuri, își iau diminețile-n picioare și etalează puținul din case pe băncuțe și trotuare. Apoi așteaptă clienți ceva mai înstăriți să le cumpere amintirile pentru câțiva lei.
Reporter: Dumneavoastră ce v-ați vândut din casă până acum?Femeie: Haine. Multe haine și piese din astea d-ale lui bărbată-meu. Că el a fost electrician. Și bormașină... Dar ce să fac? Că nu se vinde. Trei zile la rând n-am luat un leu. Trei zile la rând...Reporter: Când n-o să mai aveți ce să vindeți din casă, ce-o să faceți? Reporter: Trăiesc cu pensia. Și nici n-o să pot să mai vin. Că am 81 de ani...
Bunica Maria și-a curățat o pereche de ghete și-a ieșit cu ele la șosea, în Sălăjean, să le vândă. Le-a pus pe-un nailon, lângă câteva șosete împletite, o geacă, două cizmulițe cu toc și-o flanelă tocită puțin la manșete... pe care speră să ia câțiva bănuți.
Reporter: Când v-ați cumpărat cizmulițele astea? Vă mai amintiți? Maria: Astea? De vreo zece ani. Reporter: Mai știți cât ați dat pe ele? Maria: Am dat 50 de lei, cum erau banii... Reporter: Și acum le vindeți cu cât? Maria: Cu 20 de lei. Reporter: Dar nu vă mai încap? Sau cum? Maria: Ba mă încap. Dar mai am. Reporter: Și flaneluțul ce poveste are? Maria: Flaneluțul l-am purtat mulți ani. Nu mai știu de câți ani îl am. Reporter: L-ați purtat mulți ani... Maria: Da... Reporter: L-ați cumpărat când erau vremurile mai bune. Maria: Mai bune. Și am dat mai puțini bani pe el. Acum... îl dau și eu așa cu cât pot. Reporter: E o amintire pe care o vindeți! Maria: Da, o amintire care... Mai îmi trebuie bani!
Sunt câteva grade afară și o altă bunică, tot Maria, își așteaptă clienții în papuci de gumă, pe-un trotuar din Rahova. A pus în două sacoșe câteva lucruri din puținul personal. Și vrea să le vândă laolaltă cu niște papiote.
Maria: Toată viața mea am muncit. E o mândrie că stau aici? Pe lângă ce lucrez eu... Reporter: Ce lucrați? Maria: Uite, tot ce vezi aici, mamă. Tot ce vezi aici e făcut de mânuțele mele. Bărbatul îl am foarte bolnav, mănâncă un sac de medicamente. Medicamentele sunt date dracu de scumpe. Sunt și eu bolnavă, dar el face: „Du-te la doctor, c-ai să ajungi ca mine!” Și nu mă duc... Vin aici. Mă chinui să fac astea, să câștig o pâine. O să termin cu astea, că nu mai mă ajută mâinile și-o să iau din casă să ies, să vând. Reporter: O să vă vindeți din casă? Maria: Da, sigur că da. Păi dar nu se poate, maică, să trăiești. Reporter: Ce să vindeți din casă? Maria: Tot ce am! Până și astea de pe mine o să le iau, să le dau! Tot ce am o să vând! Reporter: Altfel nu se poate? Maria: Nu, nu se poate! Eu am trei copii, dar copiii nu mă pot ajuta cu nimic, că au și ei copii la rândul lor...
Sunt pline străzile cu bunici triști, ajunși la ananghie din cauza costurilor vieții. Unii își spun poveștile, alții și le ascund sub basmale și palme bătătorite. 1.734 de lei este pensia medie în România. Dar dintre cei aproape patru milioane și opt sute de mii de pensionari, câți are țara, destui primesc lunar în mână doar puțin peste mia de lei.