Oimeakon, în nord-estul Siberiei, este cea mai friguroasă așezare permanentă din lume. Satul se află la „Polul gerului” pe malul stâng al râului Indigirka în Iacutia – sau Republica Saha – în Orientul Îndepărtat al Rusiei. În ciuda condițiilor extreme, zona are în jur de 2.000 de locuitori special adaptați să supraviețuiască în cel mai rece loc din Siberia.
Cei mai mulți dintre locuitori provin din populațiile Evenki de păstori de reni care, în mod tradițional, au dus o viață de nomazi, dar pe care sovieticii i-au obligat să transforme zona într-o așezare permanentă, construind ferme de vite în anii '30, scrie The Guardian.
Localnici din Iacutia costumați în personaje din folclorul local: Cîshaan, stăpânul frigului, și ajutoarea lui, fecioara zăpezii. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto
Mai târziu, sub sistemul gulagurilor, zeci de lagăre de muncă forțată au fost ridicate în apropierea punctului de vărsare al râului Indigirka și mai departe.
După eliberare, mulți dintre deținuți și exilați nu au mai putut să părăsească zona și au rămas aici. În Oimeakon, într-una dintre școli se găsește un muzeu de istorie dedicat scriitorilor, poeților, artiștilor, oamenilor de cultură și de știință care au fost închiși în lagărele din regiune sau au fost trimiși în exil.
Condițiile de trai sunt extrem de dure pentru populația din această zonă izolată. Pământul este permanent înghețat, iar locuitorii se ocupă cu creșterea vitelor, cailor și renilor, în timp ce alții sunt vânători, pescari sau tăietori de lemne.
Prizonierii din lagăre erau folosiți la construcția drumului Kolîma, poreclit „drumul oaselor”, care leagă orașul port Magadan de Nijnii Bestiah.
Proiectul a durat până la moartea lui Stalin, în 1953. Între 250.000 și 1 milion de oameni au murit în timpul construcției. Victimele au fost îngropate imediat lângă drum sau chiar sub drumul lung de 1.961 de kilometri.
O parte din drum rămâne neterminat întrucât este considerat prea dificil de realizat, chiar și cu echipamentele moderne din prezent.
Șoferii nu închid niciodată motorul mașinilor în timpul iernii ca să nu înghețe. Chiar dacă motorul este lăsat pornit cu orele, dacă roțile îngheață, camioanele nu mai pot fi folosite până vara următoare.
Cea mai apropiată benzinărie se află la 40 de kilometri depărtare de Oimeakon, în apropiere de localitatea Tomtor, unde se găsește și un aerodrom.
La temperaturi mai mici de -50 de grade, consumul de benzină al motorului se dublează din cauza efectului frigului extrem asupra procesului de combustie, precum și asupra uleiului și a bateriei.
Dacă mașina se strică pe drum, pentru călătorii nepregătiți poate fi fatal. Noaptea, mașinile sunt ținute în garaje încălzite. Chiar și așa, durează mult până când motorul mai poate fi pornit.
Zona se află într-o depresiune în formă de castron – depresiunea Oimeakon – care are o climă uscată, parțial noroasă și geroasă. În februarie 1993, o stație meteorologică din Tomtor a înregistrat o temperatură de -67,7 grade Celsius – cu puțin mai mult decât recordul minim de temperatură pentru emisfera nordică, înregistrat în 1991 în Groenlanda: -69,6 grade Celsius.