• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-27 18:47:14
  • Sursa:
Imagini cu momentul in care Ucraina distruge un sistem rusesc de 45 de milioane de dolari: „Luptele continua” Imagine

Ucraina a anunțat că a distrus un sistem rus de rachete antiaeriene Buk-M3 „de ultimă generație”, în valoare de 45 de milioane de dolari. Buk-M3 este unul dintre principalele sisteme de apărare aeriană ale Rusiei, conceput pentru a viza avioane, elicoptere, rachete de croazieră și drone, potrivit publicației ucrainene The Kyiv Independent, relatează TVP World.

Conform unei postări a forțelor ucrainene, sistemul a fost distrus de trupele de recunoaștere din brigada „Pădurea Neagră”. În postarea publicată duminică pe platforma de mesagerie Telegram nu se specifica unde și când a fost lovit sistemul antiaerian, dar a fost publicată o filmare video cu operațiunea.

„Valoarea echipamentului de apărare aeriană distrus este estimată la 45 de milioane de dolari. Luptele continuă!”, au mai transmis ucrainenii pe Telegram.

Sistemul Buk a fost produs pentru prima dată de Uniunea Sovietică în anii 1970, după care au fost dezvoltate mai multe versiuni îmbunătățite.  Sistemul a atras atenția întregii lumi în 2014, când a fost utilizat pentru doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines. În 2022, un tribunal olandez a constatat că sistemul fusese utilizat de un grup aflat sub controlul Rusiei.

Amintim că, în septembrie, forțele speciale ucrainene au eliminat un sistem rus de rachete antiaeriene Buk-M3 în zona ocupată Zaporojie.

Citește și:

Moscova a pus capăt acordului cu Washington privind reprocesarea plutoniului nuclear. Decretul, semnat de Vladimir Putin