• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-25 17:30:35
  • Sursa:
Imagini cu Kate Middleton, de la traditionalul concert de colinde. Cum s-a afisat printesa de Wales in ziua de Craciun Imagine

Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia la aproape o lună după ce a avut loc, în 6 decembrie. Filmarea încheie un an dificil pentru Kate Middleton, care a anunţat că are cancer în martie anul trecut. Miercuri, în ziua de Crăciun, prințesa a participat alături de familia regală, la slujba religioasă de Crăciun de la o biserică din Sandringham.

Galerie foto: Kate Middleton, alături de familie, după slujba de Crăciun

Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Fragmente de la evenimentul din 6 decembrie, intitulat „The Together at Christmas Carol Service”, la care au participat aproximativ 1.600 de persoane, au fost postate pe reţelele de socializare de echipele prinţesei de Wales şi ale soţului ei, prinţul William. Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, apare purtând o haină roşie lungă a designerului britanic Sarah Burton pentru Alexander McQueen, scrie News.ro.

„Această slujbă de Crăciun este o celebrare sinceră a fiecăruia dintre voi”, spune Kate Middleton în vocea din off.

„Este, de asemenea, o reamintire a faptului că de Crăciun, la fel ca pe tot parcursul anului, trebuie să strălucim unii pentru alţii, deoarece în vremuri de bucurie şi tristeţe, suntem cu toţii lumina celuilalt. Vă doresc dumneavoastră şi celor dragi un Crăciun foarte fericit!”.

Cuplul regal a fost înconjurat de cei trei copii ai lor, prinţii George şi Louis (în vârstă de 11 şi 6 ani) şi prinţesa Charlotte (în vârstă de 9 ani). Aceasta din urmă a fost în prim-plan, potrivit The Independent, uneori râzând răutăcios, alteori ajutându-l pe fratele mai mic să ţină o lumânare.

Prinţul William a luat cuvântul la ceremonie şi a citit din Biblie. După cum relatează Daily Mail, lecturi au mai susţinut actorul Richard E. Grant, vedeta din „Downton Abbey” Michelle Dockery şi Sophie Okonedo, nominalizată la Oscar în 2005 pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru „Hotel Rwanda”.

Această ceremonie încheie un an deosebit de dificil pentru familia regală şi pentru Kate Middleton: regele Charles al III-lea şi prinţesa au anunţat că suferă de cancer, în februarie şi martie, a cărui natură nu a fost dezvăluită.

Regele Charles al III-lea este încă sub tratament, în timp ce Kate Middleton a anunţat sfârşitul chimioterapiei în septembrie. În ultimele luni, ea a reapărut în sfera mediatică după o perioadă în care a fost departe de lumina reflectoarelor. Mai întâi la 15 iunie, cu ocazia paradei de ziua regelui Charles, la balconul Palatului Buckingham, apoi la finala Wimbledon, la începutul lunii iulie, unde a prezentat trofeul câştigătorului turneului de tenis, spaniolul Carlos Alcaraz.

Un tribunal regional din Columbia a impus arest la domiciliu timp de cinci zile pentru preşedintele ţării, Ivan Duque, acuzat de nerespectarea unui ordin judecătoresc pentru protejarea Parcului Naţional Natural Los Nevados.

Economie 2022-06-05 10:57:44

Vremea caniculară va continua să creeze disconfort termic accentuat în Bucureşti, până joi dimineaţa, informează prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Economie 2024-06-25 11:22:02

Autorităţile din judeţul Prahova au transmis duminică dimineaţă un mesaj Ro-Alert, după ce în zona unei fabrici din Ploieşti a fost semnalată prezenţa unui urs.

Economie 2023-10-29 08:44:53

Armata israeliană va ajuta duminică la evacuarea bebeluşilor din cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, citat de France Presse şi Reuters.

Economie 2023-11-11 23:33:25

Autorităţile israeliene au prezentat marţi „una dintre grotele funerare cele mai impresionante” descoperite vreodată pe teritoriul ţării, cu o vechime de circa 2.000 de ani şi identificată ca fiind „mormântul Salomeei”, una dintre moaşele prezente la naşterea lui Iisus, potrivit unor evanghelii apocrife.

Economie 2022-12-21 17:51:48

Un accident a blocat în această dimineață circulația pe Autostrada A1 București - Pitești, pe sensul de mers către Capitală. Un bărbat de 58 de ani a fost preluat cu elicopterul, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Primește acum îngrijiri medicale în Capitală. Șoferița mașinii a refuzat să fie transportată la spital.

Economie 2023-06-10 13:14:24

Deputaţii ruşi au votat marţi ratificarea unui tratat care vizează întărirea legăturilor politice, militare şi economice cu Iranul, ţară supusă sancţiunilor şi acuzată de Occident că a ajutat Moscova în ofensiva sa din Ucraina, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-08 16:17:15

Diferența dintre echipamentele soldaților ruși pe care Putin le inspectează în fața camerelor de filmare și echipamentele pe care recruții le primesc departe de ochii propagandei este de la cer la pământ. Un soldat rus recrutat într-un oraș din Caucaz arată că a primit o mască din plastic pentru paintball să-l protejeze de gloanțele ucrainenilor, mănuși pentru copii și un termos. „O să umblăm ca-n Star Wars cu porcăria asta”, glumește el cu amărăciune. Într-o altă înregistrare apărută pe rețelele sociale, o femeie din Rusia face colectă pentru a cumpăra camere termice pentru soldații de pe front, crezând că dispozitivele de vedere pe timp de noapte le țin de cald militarilor.

Economie 2022-10-22 08:00:20