• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-29 09:02:01
  • Sursa:
Ilie Bolojan participa astazi la Summitul Initiativei celor Trei Mari. Ce teme vor fi abordate Imagine

Ilie Bolojan participă, marți de la ora 14.00, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Președintele interimar va avea o intervenție, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern, la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări.

Pe urmă Ilie Bolojan va participa, alături de mai mulți șefi de stat din regiune, la reuniunea la nivel înalt care este organizată la Castelul Regal din Varșovia.

Președintele interimar a sosit în capitala Poloniei luni seară, când a fost invitat la dineul oficial găzduit de Andrzej Duda, scrie Agerpres.

Summitul din Polonia marchează zece ani de la implementarea acestei inițiative, iar discuțiile vor fi axate atât pe subiecte de interconectivitate regională în transport și energie, cât și pe problemele curente de securitate.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Grecia a devenit acum doi ani a 13-a țară care a aderat la Inițiativa celor Trei Mări.

Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

Cei mai mulți dintre noi nu știu cum se trăiește în vreme de război, pentru că, din fericire, suntem în țări unde pacea chiar rezistă. De aceea, nu putem judeca de pe margine. Alla Skoryk este jurnalist în Chernihov, printre primele orașe ucrainene atacate de ruși când au declanșat invazia totală asupra Ucrainei. A trăit, alături de restul locuitorilor din urbe, aproape 3 luni sub asediu. Acum, a împărtășit această experiență oribilă cu jurnalista Cristina Cileacu, la emisiunea Pașaport Diplomatic.

Economie 2024-03-22 12:49:01

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat sâmbătă că i-a cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să-şi „repare” relaţia cu Donald Trump după altercația de la Casa Albă de vineri şi „să respecte tot ceea ce a făcut” acesta pentru Ucraina.

Economie 2025-03-01 19:16:28

Agenții serviciului de informații militare al Federației Ruse (GRU) au primit ordine la începutul anului 2025 să colecteze datele personale ale celor care pot influența opinia publică din Europa și critică regimul de la Kremlin, potrivit unor informații publicate de Dossier Center. Moscova ar pregăti „măsuri active” împotriva lor, cum ar fi sabotaj, hărțuire sau chiar asasinate, mai notează sursa citată. 

Economie 2025-05-03 08:47:38

În timp ce rebelii Houthi își continuă asaltul asupra transportului maritim din Marea Roșie, criza amenință tot mai mult să arunce regiunea într-un război mult mai extins și prezintă un test important pentru ambițiile Chinei, care vrea să devină noul „arbitru” al Orientului Mijlociu, relatează CNN.

Economie 2024-01-31 08:00:23

Câinii-roboți ai armatei chineze arată ca ceva din serialul „Black Mirror”, dar de fapt ei sunt cel mai avansat model de robot adaptat la noile condiții de pe câmpul de luptă, scrie CNN. În timpul unor exerciții militare comune cu armata Cambodgiei, China a prezentat un tip de câine robotic echipat cu o pușcă automată pe spate care a transformat practic cel mai bun prieten (electronic) al omului într-o mașină de ucis.

Economie 2024-05-29 07:00:27

Anul rotației sau rotativei guvernamentale, cum a fost numit de jurnaliști, 2023 a fost anul liniștii dinaintea furtunii. Putea fi un an fără istorie dacă nu am trăi vremuri interesante, adică vremuri pe care le transformăm în dificultăți prin marea noastră caracteristică culturală de a complica lucrurile care ar putea fi simple. Pentru că ne repugnă simplitatea normalității, noi, mioriticii, facem așa încât totul să fie dramatic, dific sau epic, cum ne place să spunem mai nou. Lansăm teme fără suport în acțiune, sau actionăm fără nici o strategie sau viziune. Dacă nu ar fi fost sforțările de ultimă oră ale guvernului și încăpățânarea lui Ciolacu am fi marcat un an de discursuri inutile despre Schengen, fără măcar un pic de rezultat.

Economie 2023-12-29 23:10:26

Statele Unite şi Coreea de Sud discută despre planificarea şi implementarea în comun a unor operaţiuni care implică active nucleare americane pentru a contracara ameninţările Coreei de Nord, a anunțat marți cabinetul preşedintelui sud-coreean.

Economie 2023-01-03 08:22:58

Cătălin Chirilă s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de canoe simplu 1000 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris, stabilind şi un record olimpic.Chirilă a concurat în seria a treia şi a fost cronometrat cu timpul 3:44.75, terminând primul în serie, detaşat, stabilind recordul olimpic al probei, scrie News.ro. Pe locul doi s-a clasat francezul Adrien Bart, cu timpul 3:46.93.

Economie 2024-08-07 14:07:34