• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-06 22:56:10
  • Sursa:
Ilie Bolojan: CSAT va fi convocat intr-o sedinta ordinara pe aspecte care tin de securitate si aparare Imagine

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că o reuniune a CSAT va fi convocată pe aspecte care ţin de securitate şi apărare, după reuniunea şefilor de stat major ai armatelor ţărilor europene care va avea loc săptămâna viitoare la Paris, precizând că aceasta nu va viza aspecte care ţin de anularea alegerilor prezidenţiale.

„După întâlnirea care va avea loc pe partea militară, cred că este nevoie să convocăm un Consiliu, oricum este unul ordinar, în primul trimestru al acestui an, în aşa fel încât să vedem dacă există implicaţii care ţin de competenţele CSAT. Dar convocarea unui CSAT se va face pe aspecte care ţin de partea de securitate şi de apărare”, a spus Bolojan, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

El a precizat că, până în momentul de faţă, nu există niciun element suplimentar care să ducă la o convocare pe subiectul anulării alegerilor.

O reuniune a şefilor de stat major ai armatelor ţărilor europene dispuse să ia parte la un contingent de menţinere a păcii în Ucraina în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia se va desfăşura marţi, 11 martie, la Paris, în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, a anunțat joi anturajul acestuia.

La această întâlnire se va discuta despre o eventuală „desfăşurare de forţe europene” în Ucraina, trupe care „nu vor merge să lupte pe linia frontului”, ci „dimpotrivă, odată semnată pacea, vor garanta respectarea ei deplină”, a spus Macron miercuri seară într-un discurs în care a anunţat că va găzdui o astfel de reuniune a „şefilor de stat major din ţările care doresc să-şi asume responsabilităţi la acest capitol”.

 

Primul zbor comercial al companiei americane de turism spaţial Virgin Galactic a ajuns joi în spaţiu, a anunţat societatea fondată de miliardarul Richard Branson, transmite AFP.

Economie 2023-06-29 22:20:02

Preşedintele intrerimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) va fi foarte probabil convocată în ultima săptămână din luna martie.

Economie 2025-03-14 15:59:35

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, de asemenea vicepremier, a iniţiat colectarea de semnături pentru o iniţiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care „fac glume” despre Biserica Catolică sau o „ridiculizează”, precum şi pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor, relatează agenţia EFE.

Economie 2022-07-29 20:17:31

Comisia Europeană a deschis joi o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care şi România, pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a directivei pentru atragerea pe piaţa muncii a imigranţilor înalt calificaţi din afara UE, relatează agenţia EFE.

Economie 2024-01-25 19:21:35

Se circulă cu dificultate din cauza ceții luni dimineață pe mai multe drumuri din ţară, dar şi pe autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti, A2 Bucureşti - Constanţa şi A3 Bucureşti - Ploieşti. Vizibilitatea este sub 200 de metri, iar în unele zone chiar sub 50 de metri.

Economie 2023-01-09 07:24:49

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal după ce au prins un băiat de 15 ani care încerca să vândă o cantitate de 75 kilograme de articole pirotehnice.

Economie 2023-12-21 14:35:38

„Ar trebui interzise partidele extremiste?”, o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2024-02-05 11:10:45

Zona de Nord a judeţului Tulcea a fost vizată joi, pentru a doua noapte consecutiv, de mesaje RO-Alert legate la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în aproperea graniţei cu Ucraina. În ultimele luni, fragmente de dronă au ajuns pe teritoriul României.

Economie 2024-07-25 07:42:23