• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-01 15:58:01
  • Sursa:
Ilie Bolojan compara concedierile de la Senat cu cele de la Primaria Oradea: Va functiona „bine mersi” Imagine

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a declarat convins că, în urma reducerilor de personal, instituţia pe care o conduce va funcţiona „bine mersi”, dând ca exemplu situaţia Primăriei Oradea sau a Consiliului Judeţean Bihor.

Președintele interimar PNL a precizat sâmbătă, la Prima TV, că la nivelul tuturor autorităţilor centrale şi al instituţiilor ar trebui realizată o analiză pentru a se constata care este munca prestată de angajaţi şi dacă salariile sunt meritate.

„Asta am încercat să fac şi la Senat. De ce? Asta pentru mine e o credinţă, nu fac lucrurile astea pentru imagine. Eu asta am făcut, nu e o chestiune de spectacol. (...) După ce se fac reducerile, se va constata că Senatul funcţionează bine mersi. Şi chiar dacă peste un an de zile s-ar câştiga acele procese, se va dovedi măcar că funcţionează bine mersi (instituţia - n. r.). Pentru că noi, oricum, astfel plătim acele salarii, dar nu e o problemă de a câştiga sau a pierde. Important e să iei decizii de management corecte, să stabileşti o procedură corectă şi cinstită, care respectă prevederile legale de organizare a concursurilor pentru cei care vor rămâne; să faci concursuri corecte”, a spus Bolojan.

Acesta a menţionat că în mandatul său, aparatul bugetar de la Primăria Oradea a fost redus cu aproximativ 30%, astfel încât în instituţie şi structurile adiacente au rămas 700 de angajaţi. În ce priveşte Consiliul Judeţean, numărul angajaţilor a fost diminuat cu 40%.

„Au fost reduceri de personal, au fost procese, dar 90% din aceste procese le-am câştigat. E adevărat, am mai pierdut şi la primărie unul-două procese, şi la Consiliul Judeţean, dar chiar dacă le-am pierdut şi oamenii respectivi au primit banii pentru perioada respectivă, gândiţi-vă că dacă i-am fi lăsat acolo şi-ar fi luat banii degeaba, pentru că tot nu făceau nimic, dovedindu-se după câţiva ani de zile că atât Primăria Oradea, cât şi Consiliul Judeţean funcţionează bine mersi cu personalul calculat în mod corect. Ba, dimpotrivă, sumele economisite, dacă an de an sunt duse în investiţii, au însemnat o schimbare mai rapidă a lucrurilor în oraş. Sigur, alături de banii europeni, de investiţii guvernamentale”, a adăugat preşedintele Senatului.

Liderul PNL a afirmat că de-a lungul ultimilor ani a existat tendinţa de a se face angajări, astfel încât administraţia a devenit "un fel de zonă de deplasare de forţă de muncă". Bolojan a subliniat că în sectorul public există oameni care îşi fac datoria, dar că este importantă o dimensionare corectă a numărului de angajaţi.

„Eu, atunci când am ajuns pe o funcţie publică, indiferent că am fost la Primăria Oradea sau la Consiliul Judeţean, venind din sectorul privat, am înţeles că cheltuielile mari de funcţionare îţi omoară investiţiile. Dacă vrem să le arătăm oamenilor că într-adevăr noi suntem în serviciul lor, atunci este foarte important ca cea mai mare parte a impozitelor pe care ei le plătesc administraţiei să nu o consumăm pentru funcţionare, ci să întoarcem o cotă cât mai mare către ei. Făcând un calcul de încărcare de personal, atât la Primăria Oradea, cât şi la CJ, am făcut reorganizări”, a explicat Bolojan.

Ilie Bolojan a precizat că, deşi o economie anuală de 1 - 5 milioane de euro nu poate părea spectaculoasă, suma acumulată de-a lungul mai multor ani poate permite investiţii în infrastructura rutieră sau sistemul de sănătate.

Ungaria a anunțat luni că nu va vota pentru reforma pieței comunitare de energie electrică, propusă de Comisia Europeană. Oficialii de la Budapesta consideră "inacceptabilă" anularea posibilităţii statului de a interveni în stabilirea preţurilor la nivel naţional, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres."Ungaria va vota cu «Nu» la propunerea Executivului de la Bruxelles, în ceea ce privește reforma pieţei de electricitate, care ar anula prerogativa guvernelor statelor membre de menţine la un nivel scăzut preţurile la energia electrică", a anunţat ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, cu ocazia declaraţiilor făcute presei, la Luxemburg, pe care le-a postat pe pagina sa de Facebook.Potrivit ministrului, Bruxelles-ul vrea să îşi adjudece dreptul de a decide când este criză energetică şi dacă autorizează ca statele să introducă preţuri plafonate pentru anumite surse de energie.Szijjártó a reamintit că Ungaria a câştigat deja un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că Bruxelles-ul "nu are dreptul de a limita competenţele naţionale în acest domeniu".Comisia Europeană a îndemnat miniştrii responsabili cu energia din cele 27 de state membre să ajungă "cât mai repede" la un acord privind reforma pieţei de energie electrică, astfel încât să fie pregătită pentru a contracara posibilele crize în viitor şi să permită accelerarea investiţiilor în surse regenerabile.Obiectivul sesiunii Consiliului Energie este ajungerea la un acord privind reforma pieţei de energie electrică, care ulterior ar trebui negociat în Parlamentul European, o fază care va avea loc în a doua parte a anului, când Spania va prelua preşedinţia rotativă a UE.Totodată, Peter Szijjártó preconizează că vor fi "discuţii mari" legate de acest subiect. În opinia sa, guvernanţii ţărilor membre sunt cei care au capacitatea de a găsi soluţii la dificultăţi şi nu "procedurile birocratice extrem de lungi de la Bruxelles". 

Economie 2023-06-20 18:13:27

Un oficial ucrainean a acuzat vineri trupele ruse că au incendiat câmpurile de cereale din regiunea ocupată Zaporojie, din sud-estul țării, scrie The Guardian.

Economie 2022-07-08 20:57:44

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a invocat luni, în cadrul conferinţei de relansare a Institutului de Studii Populare, „pilda fiului rătăcitor”, declarându-se convins că aceia care „rătăcesc prin lume” vor vedea în cele din urmă că „adevăratul liberalism” este la PNL, transmite Agerpres.

Economie 2023-12-05 00:11:38

Mama tinerei Noa Argamani, care a fost răpită de Hamas la festivalul de muzică Nova în octombrie, a murit de cancer cerebral la câteva zile după ce fiica ei a fost salvată din Fâșia Gaza de forțele israeliene, transmite Sky News.

Economie 2024-07-03 23:44:14

Alertă de securitate, în această dimineață, pe aeroportul din Cluj. O cursă a plecat cu aproape 4 ore întârziere spre Londra, după o amenințare cu bombă.

Economie 2023-07-23 13:32:19

Preşedintele american Joe Biden a semnat joi proiectul de lege al bugetului federal în valoare totală de 1,7 trilioane (1.700 de miliarde) de dolari, care include 45 de miliarde pentru Ucraina.

Economie 2022-12-30 08:20:00

Planurile rusești nu se opresc în estul și în sudul Ucrainei, iar scenariul ca Vladimir Putin să se folosească de Transnistria și de republicile separatiste din Georgia pentru o escaladare militară și pentru a crea instabilitate politică în cele două țări cu aspirații proeuropene este perfect plauzibil și categoric este pe masa lui Vladimir Putin, spune, într-un interviu pentru Digi24, Velina Tchakarova, directorul Institutului pentru Politici Europene şi de Securitate din Austria.

Economie 2022-10-24 07:00:00

Au fost momente de zbucium pentru cei care au petrecut zile întregi „încercând să joace șah 5D” cu „capcana” tarifară întinsă de Donald Trump lumii întregi, remarcă, într-o analiză, jurnaliștii The Guardian.  Confruntată cu haosul iscat de perspectiva taxelor vamale impuse de America, UE a mers pe cartea diplomației. Nu a adoptat o atitudine serviabilă, nici nu și-a dezlănțuit cea mai puternică armă comercială. Dar acum trebuie să ofere lumii o alternativă la haosul din SUA, arată presa britanică.

Economie 2025-04-12 20:48:32