• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-07-21 21:36:19
  • Sursa:
Ilie Bolojan anunta cate dintre proiectele programului „Anghel Saligny” vor continua. „Nu avem de unde sa alocam sume suplimentare” Imagine

Premierul Ilie Bolojan a explicat că, în primele 6-7 luni ale anului, au fost cheltuite sumele prevăzute prin programe precum „Anghel Saligny”, însă aceste proiecte vor putea continua în proporţie de aproximativ 35%, fiind vorba de proiecte în stadiu avansat de realizare. Bolojan a subliniat că programe de acest tip vor avea un buget mărit în perioada 2027-2028.

Ilie Bolojan a explicat că un procent de 35 la sută din proiectele cu finanţare prin Programul Naţional Anghel Saligny ar urma să continue.

Ilie Bolojan a precizat că indiferent cine se află la guvernare, aceste programe nu vor mai putea continua la sumele care au fost contractate.

Citește și Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță reforme în sănătate: șefii de secții, medicii și internările fictive, în vizorul Guvernului

„Atunci, în a doua jumătate a anului, vom prioritiza aceste proiecte şi până la final vom lua câteva decizii guvernamentale şi în coaliţie: care vor fi criteriile de prioritizare, funcţie de domeniul în care sunt aceste proiecte - unele sunt pe drumuri, unele pe apa, altele pe canalizare, unele de pe gaz, funcţie de stadiul acestor lucrări, dacă sunt mai avansate, dacă sunt mai reduse, funcţii posibile de cofinanţare pe care o poate acorda o autoritate locală sau de alte mecanisme financiare care ţin însă de lucruri care nu ne afectează în continuare deficitul. Orice variante prin care afectăm deficitul nu sunt sustenabile. (...) Şi atunci consider că am procedat corect atât din punct de vedere al prevederilor legale, dar şi din punct de vedere al capacităţii de a asigura cel puţin o parte din finanţare pentru ca ele să continue”, a declarat Bolojan.

De anul viitor, proiectele începute vor fi eşalonate, mai spune Bolojan.

„Cu siguranţă însă, nu cu o sumă foarte mare anul viitor... pentru că aşa cum ştiţi este anul în care e nevoie să închidem finanţările pe fonduri europene din PNRR. Şi aceste finanţări intră o parte tot la deficit. (...) 2027-2028 sunt ani în care se poate creşte din nou bugetul pe aceste proiecte de tip Angel Saligny. Pentru că şi eu am fost ales local, ştiu ce înseamnă importanţa proiectelor care ajung în comunităţile noastre, pentru că înseamnă un drum asfaltat, înseamnă poate o reţea de canalizare sau de apă de care beneficiază oamenii. Dar asta este situaţia şi indiferent cine este la guvernare, nu poţi să faci mult mai mult pentru că, la final, ai sumele pe care le poţi aloca, ai constrângere care sunt date de realităţile economice la care am ajuns şi ai nişte nevoi care sunt mult mai mari decât aceste posibilităţi şi decât constrângerile pe care le avem. Şi atunci am încercat să luăm o decizie raţională”, a precizat Ilie Bolojan.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că o hârtie a plecat vineri în teritoriu, de la Ministerul Dezvoltării, către autorităţile locale privind suspendarea investiţiilor, până la sfârşit anului, aproape 2.700 de investiţii, apă, canal, gaze şi drum. El a anunţat că PSD nu este de acord cu această abordare şi fiecare investiţie trebuie analizată în parte. Potrivit lui Grindeanu, nu a existat nicio discuţie în coaliţie pe sistarea acestor lucrări.