• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-18 15:26:46
  • Sursa:
Ilie Bolojan a fost primit la Palatul Elisabeta. Subiectele abordate cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Imagine

Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta s-a întâlnit, marţi la Palatul Elisabeta, cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, în care au discutat, printre altele, despre „posibilitatea de a desăvârși proiectul ridicării statuii ecvestre a Regelui Ferdinand Întregitorul în Capitala țării”.

„Preşedintele interimar şi Custodele Coroanei au purtat o amănunţită discuţie legată de proiectele Coroanei Române pentru susţinerea intereselor fundamentale ale României, de importanta contribuţie a ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi NATO şi despre sprijinul acordat Republicii Moldova pentru împlinirea parcursului ei european”, arată o postare de marți pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

La întâlnirea de marți, la care a fost prezent şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, au fost discutate proiecte legate de încurajarea şi susţinerea comunităţilor locale, promovarea economiei şi educaţiei româneşti, a comunităţilor româneşti din afara ţării.

De asemenea, Majestatea Sa şi Principele Consort au evocat, în întâlnirea cu preşedintele interimar, posibilitatea de a desăvârşi proiectul ridicării statuii ecvestre a Regelui Ferdinand Întregitorul în Capitală, conform sursei citate.

Anul viitor, la 10 Mai, ţara noastră va aniversa 160 de ani ai Coroanei Române şi tot atâţia ani de la promulgarea Constituţiei din 1866.

Guvernul britanic este de părere că scriitoarea J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, nu ar trebui arestată pentru convingerile sale cu privire la persoanele transsexuale, după ce scriitoarea a reacţionat faţă de o nouă lege împotriva „infracţiunilor motivate de ură” ce a intrat în vigoare în Scoţia, postând în social media că femeile trans sunt bărbaţi, transmite marţi Reuters.

Economie 2024-04-02 20:37:52

Trei colonii uriașe de albine au fost găsite în tavanul unei case din Scoția. Descoperirea a fost făcută după ce nepoții proprietarului s-au plâns că aud un zgomot puternic noaptea, când merg la culcare, relatează BBC.

Economie 2024-06-29 12:18:22

Bolile cardiovasculare sunt principalele responsabile pentru îmbolnăviri și pentru decese în populația României. Este bine de știut însă că putem influența principalii factori de risc pentru a preveni aceste afecțiuni, dar putem și să diagnosticăm la timp bolile pentru a preveni complicațiile. Aflăm mai mult de la Dr. Carmen Gherghinescu, medic primar cardiologie și medicină internă.

Economie 2024-09-30 13:50:12

Un tânăr de 21 de ani suferind de tulburări psihice, care a vrut să o atace pe regina Elisabeta a II-a cu o arbaletă în ziua de Crăciun din 2021, la Castelul Windsor, a fost condamnat joi, la Londra, la 9 ani de închisoare, transmite AFP.

Economie 2023-10-05 20:16:10

O educatoare din Treviso, a fost suspendată din funcție după ce autoritățile școlii au descoperit profilul său pe OnlyFans, considerând că activitatea sa este „incompatibilă” cu caracterul religios al instituției. Mai mulți părinți au semnat o scrisoare de susținere prin care cer conducerii să nu o îndepărteze din funcție, relatează presa italiană.

Economie 2025-03-21 16:34:43

Presiunile economice, aduse de noile taxe vamale americane, vor face ca datoria publică mondială să depăşească nivelul înregistrat în perioada pandemiei, ajungând la aproape 100% din PIB-ul global până la finalul deceniului, se arată într-un raport publicat miercuri de Fondul Monetar Internaţional (FMI) și transmis de Reuters. Economiștii subliniază și motivul pentru care acest fenomen va avea loc: creşterea mai lentă a economiei şi problemele comerciale afectează bugetele țărilor.Conform FMI, datoria publică mondială va creşte cu 2,8 puncte procentuale, la 95,1% din PIB-ul global, în 2025. Tendinţa ascendentă va continua, probabil, ajungând la 99,6% din PIB-ul global până în 2030, arată specialiștii.În 2020, datoria publică mondială a atins nivelul de vârf de 98,9% din PIB, guvernele majorând împrumuturile pentru a face faţă efectelor pandemiei şi declinului economiei. În următorii doi ani, datoria a scăzut cu 10 puncte procentuale. dar a revenit pe creştere, iar cele mai recente previziuni arată o accelerare.

Economie 2025-04-23 20:06:11

Atacurile aeriene și focurile de artilerile s-au intensificat brusc în capitala Sudanului, marți dimineața, la mai bine de o lună de la începutul bătăliei pentru putere între cei doi generali, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi liderul Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Economie 2023-05-16 10:44:35

Neurinomul, numit și schwannom, este o tumoră benignă cu potențial de malignizare, ce afectează nervii și apare printr-o supraproducție de celule Schwann, cele care izolează nervii și contribuie la transmiterea rapidă a impulsului nervos prin teaca de mielină. Tumora poate afecta orice nerv cranian, dar cel mai frecvent este întâlnit la nivelul nervilor responsabili pentru auz și echilibru (vestibulocohleari), motiv pentru care cel mai des este vorba de neurinomul de acustic sau schwannomul vestibular, spune dr. Ovidiu Grămescu, medic primar Neurochirurg.

Economie 2024-03-26 15:38:44