• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-06 14:54:48
  • Sursa:
Ilham Aliev vrea pedepsirea rusilor responsabili de prabusirea avionului Azerbaijan Airlines: „Cerem dreptate” Imagine

Președintele azer, Ilham Aliev, s-a întâlnit, luni, cu supraviețuitori ai prăbușirii avionului Azerbaijan Airlines și a cerut, din nou, ca cei responsabili să fie pedepsiți, potrivit Interfax.

„Vina pentru faptul că cetățeni azeri au murit în acest dezastru revine reprezentanților Federației Ruse. Și cerem dreptate, cerem pedepse pentru cei responsabili, cerem transparență deplină și comportament uman”, a spus el, potrivit sursei citate.

Avionul Azerbaijan Airlines, care efectua un zbor Baku-Groznîi, pe 25 decembrie, a fost avariat deasupra capitalei cecene, nu a putut ateriza de două ori, potrivit șefului Agenției Federale de Transport Aerian și s-a îndreptat în cele din urmă spre aeroportul Aktau, dar a efectuat o aterizare forțată înainte de destinație. 38 de pasageri au murit în urma accidentului, inclusiv trei membri ai echipajului, în timp ce 25 de persoane care se aflau în spatele avionului, inclusiv doi însoțitori de bord, au supraviețuit. Președintele Aliev i-a declarat pe piloții morți eroi naționali.

Kazahstanul a invitat experți internaționali, precum și reprezentanți ai Azerbaidjanului și Rusiei, să ia parte la ancheta accidentului. „Cutiile negre” au fost descoperite și sunt analizate.

Pe 28 decembrie, Putin l-a sunat pe Aliev ca să-și prezinte scuzele pentru faptul că tragedia a avut loc pe cerul de deasupra Rusiei, potrivit unui mesaj de pe site-ul Kremlinului. Aliev a apărut apoi la televiziunea națională și a cerut Rusiei nu numai scuze, ci și pedepse penale pentru cei responsabili, precum și despăgubiri pentru Azerbaidjan și familiile morților și răniților.

Aliev a remarcat public că Rusia a încercat să-și ascundă implicarea în tragedie, răspândind rapoarte despre explozia unei butelii de oxigen în cabina aeronavei. „Acest lucru a arătat în mod deschis că partea rusă vrea să mușamalizeze problema, iar acest lucru, desigur, nu face onoare nimănui”, a spus președintele Azerbaidjanului.

În Rusia a fost deschis un dosar penal cu privire la prăbușirea avionului.

Un canadian a făcut istorie după ce a primit zero voturi la un scrutin federal extrem de disputat, după ce a candidat pe fondul unor proteste față de lipsa reformelor electorale din țară.

Economie 2024-06-28 22:53:47

Parlamentul Africii de Sud a adoptat un proiect de lege care va permite ștergerea cazierelor penale ale celor condamnați pentru încălcarea restricțiilor din timpul pandemiei de COVID-19. Africa de Sud este una dintre țările care a impus cele mai dure restricții, transmite BBC.

Economie 2023-09-21 20:53:55

Gestul iresponsabil al unei mame din Polonia ar fi putut duce la o adevărată tragedie. Femeia și-a lăsat copilul de doar 3 ani singur în mașină, iar cel mic a plecat cu ea.

Economie 2023-10-18 09:54:21

Prinţul Vittorio Emanuele di Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, a murit sâmbătă la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani, după un lung exil, a declarat pentru AFP avocatul său Sergio Orlandi, confirmând o informaţie apărută în presa italiană, transmite News.ro.

Economie 2024-02-03 15:18:05

Ploile torenţiale care au inundat sudul şi estul Spaniei noaptea trecută, smulgând poduri şi măturând oraşe, au ucis zeci de persoane. Poluarea cu combustibili fosili joacă un rol în deformarea ambelor extreme ale ciclului apei: căldura evaporă apa, lăsând oamenii fără apă și plantele uscate, dar aerul cald poate reține mai multă umiditate, crescând potențialul de averse catastrofale, explică experții în climă.

Economie 2024-10-30 18:06:34

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a confirmat duminică faptul că va candida din nou, ca independent, la alegerile viitoare pentru Bucureşti, cu susţinerea partidelor care îşi doresc acest lucru.

Economie 2023-10-08 19:12:12

Armata rusă a suferit una dintre cele mai mari pierderi din 2023 în bătălia de la Avdiivka, se arată în evaluarea serviciilor secrete britanice.

Economie 2023-10-29 12:22:29

Ziua Independenței Statelor Unite nu a fost doar motiv de sărbătoare pentru mulți americani, în condițiile în care ziua națională a țării a fost umbrită de numeroase atacuri cu arme de foc, relatează The Guardian.

Economie 2023-07-05 20:58:26