Pentru zeci de mii de persoane, fiecare zi e o luptă pentru acceptare. Vorbim despre pacienți cu sindromul Down, despre care statul nu are nici măcar o statistică. Singurele date pe care le avem sunt aproximative, prin comparație cu cifrele de la nivel european. Ca să îi vadă și să îi audă cineva, e nevoie să existe, în primul rând, pentru fiecare dintre noi. Mai multe ONG-uri au pus bazele unei federații și organizează diverse evenimente pentru a îi cunoaște cu adevărat.

O condiție genetică specială nu ar trebui să fure șansa unei vieți normale. Pacienții care suferă de sindromul Down au dorințe și vise, la fel ca oricare dintre noi.

Tânăr: Planurile mele sunt să devin chitarist, să fiu un actor de succes.

Georgeta Bucur, președintele Federației Sindrom Down: Ne dorim să fim o voce puternică și să se știe că vrem să facem lucruri bune pentru copiii și tinerii noștri.

Adriana, mama unui copil cu sindrom Down: Copiii noștri au nevoie de socializare, au nevoie să fie acceptați așa cum sunt. Societatea nu e pregatită pentru a-i accepta.

Ana Maria Hrișcă, psiholog: Ei caută tot timpul, ei vin spre oameni de fiecare dată, suferă în tăcere dacă nu sunt acceptați, dar atunci când sunt îmbrățișați, când societatea vine spre ei se bucură mult.

Nici statul nu îi ajută: nu decontează terapii, spun părinții, iar, din punct de vedere medical, beneficiază doar de serviciile de bază.

Adriana, mama unui copil cu sindrom Down: Terapiile trebuie făcute încă din prima zi de viață pentru a fi semiindependenți.

Georgeta Bucur, președintele Federației Sindrom Down: La adulți, în momentul în care au terminat școala, rămân acasă și pericolul mare este depresia spre care se pot duce, pentru că rămân singuri.

La nivel global sunt aproximativ 50 de milioane de persoane cu sindrom Down.