Medicii cred că o parte din vină o poartă documentarea de pe internet a părinţilor, fără consultarea specialiștilor. Părinții se tem de reacţiile adverse, adică de febra uşoară şi erupţia care apare pe corpul nou-născutului la câteva zile de la vaccinare. Medicii susţin însă că aceste reacții apar la foarte puţini copii.
Şi medicii de familie sunt refuzaţi de părinţi când, la vârsta de un an, copiii trebuie imunizaţi cu trivaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei. Conform statisticilor de la Direcţia de Sănătate Publică, lunar, aproximativ 30 de bebeluşi din 600 rămân nevaccinaţi.
„ROR-ul este un vaccin care nu dă nicio reacţie, nici nu doare când se face, când se inoculează la copil, se face în anbtebraţ, fără durere, nu dă reacţii locale ca alte vaccinuri. Sunt mai grave reacţiile la copiii nevaccinaţi decât la copiii vaccinaţi,” atenționează Viorica Cernat, medic de familie.
Vaccinurile BCG, antihepatic B şi ROR sunt gratuite.
