Iar ca ea sunt sute de pacienți, majoritatea vârstnici. Cei mai mulţi sunt nevoiți să aștepte proteza gratuită pentru că nu își permit să o cumpere. Un astfel de dispozitiv costă cinci mii de lei. În plus, pacienții care vin acum la spital află că au de aşteptat mai bine de 6 luni pentru a primi o proteză.
Medicii mărturisesc că în fiecare an primesc tot mai puțini bani pentru programul de endoprotezare și că astfel trebuie să reprogrameze pacienții.
“În 2009, noi am putut implanta 479 de proteze, un adevărat record. De atunci, încetul cu încetul, și rar mai putem să ajungem la cifra de 400. Practic, putem implanta 250-30 de proteze maxim,” a explicat Paul Botez, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare Iaşi.
Concret, dacă anul trecut programul a primit o finanţare de 1.200 de mii de lei, anul acesta, finanţarea a scăzut la 900 de mii de lei. Şi asta în situaţia în care numărul pacienților care ajung la spital cu fracturi este în creștere.
Conducerea Spitalului de Recuperare din Iași a anunțat Ministerul Sănătății despre situație și a cerut fonduri în plus. A primit însă doar o treime din banii ceruți.
