Discuţie reporter - pensionar: "De ziua pensionarilor s-a mai dat? - Nu, nici nu am auzit de așa ceva dar este binevenit. - E primul an în care se dă. - Care credeți că ar fi motivul? - Credeți și dumneavoastră pentru ce, se apropie alegerile."
"Probabil că bătălia pentru Cotroceni este mai mare anul acesta și de asta," consideră un al pensionar.
Sunt peste 20 de mii de persoane din muncipiul Iași care beneficiază de acest ajutor. Condiția este ca venitul lunar să nu depășească suma de 800 de lei.
"Nu este prima oară când un ajutor social se acordă cu ocazia diverselor sărbători legale. De Ziua internațională a familiei, cu ocazia zilei de 1 martie, cu ocazia Zilei internaționale a copilului. De aceea, cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice vor fi distribuite și aceste carnete cu tichete sociale valorice," a explicat Luminița Munteanu, directorul DAC Iași.
Pensionarii pot ridica tichetele oferite de Primărie până la sfârșitul lunii decembrie.
