Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara susţine că factura pentru decembrie 2013 este chiar şi cu 27% mai mare, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior.
Petru Olariu, preşedintele FALT, ne precizează: „În decembrie 2012 a fost frig. În decembrie 2013 nu a fost prea frig, a fost destul de cald, aţi văzut, au ajuns temperaturi până şi la 16 grade. Ei dau o anumită temperatură ca să mulţumească şi pe cel care e mai friguros. Și atunci, oamenii, când le e prea cald, deschid geamul".
Reprezentanţii societăţii de termoficare spun că alta este explicaţia pentru facturile mari. La finalul lui 2013 s-a schimbat perioada de facturare şi, din această cauză, sumele au crescut.
„În 2012 a fost perioada de facturare aferentă lunii decembrie între 15 noiembrie şi 15 decembrie, în 2013 a fost între 24 noiembrie şi 24 decembrie. Automat se vede că, în anul 2013, au fost mai multe zile friguroase în acestă perioadă de facturare", spune Petrică Pampu, directorul societății de termoficare Colterm.
Oricum, susţin reprezentanţii furnizorului de agent termic, locatarii au posibilitatea de a controla consumul de căldură, cu ajutorul repartitoarelor sau termostatelor pe care şi le pot instala la calorifere.
reporter: Miodrag Hojdaoperator: Adrian Hrişcueditor web: Călin Țenche
