Din când în când, de-a lungul deceniilor, unele voci au decretat că „democrația a obosit”. Sau a pierdut teren. Ori nu mai reușește să își îndeplinească funcțiile și ar fi „depășită”. Periodic au tot apărut „profeți” care au încercat formule care mai de care mai ”catchy” prin care să rămână în memoria oamenilor pentru premonițiile lor. Cine răsfoiește o istorie a Statelor Unite ale Americii poate rămâne confuz cu privire la diverse etape sau decenii în care democrația a atârnat de un fir de ață.

Și totuși, regulile democratice, făcute pentru ca schimbarea celor de la putere să decurgă fără vărsare de sânge, așa cum spune Karl Popper, au rezistat în fața nenumăratelor pericole. Înainte de primul război mondial, înainte de al doilea război mondial, dar și în deceniile de ascensiune mondială a comunismului cei mai mulți politicieni sau analiști politici aveau sentimentul că democrația pierde teren, că autocrațiile se răspândesc mai repede și mai mult.

Democrațiile nu sunt perfecte. Nu au fost niciodată. În orice țară democratică există atât de multe lucruri pe care le putem critica și tocmai în asta constă parte din frumusețea, realismul și eficacitatea acestui sistem politic. În autocrații și dictaturi, în statele conduse cu „mână de fier” ce anume putem critica? Avem biblioteci întregi cu probe despre crime peste crime, care mai de care mai terifiante ale unor tirani, autocrați, cinici și psihopați ajunși în vârful puterii. Nu putem critica nimic fără să ne punem în pericol slujba, sănătatea, liniștea, viața.

În fața unor provocări severe, țările democratice au răspuns – este adevărat, cu sacrificii – eficient militar și în baza valorilor umaniste. Trebuie subliniat acest lucru pentru că autocrațiile nu pun vreun preț pe eficiența militară și cu atât mai puțin pe viața oamenilor. Criminali ca Putin, scelerați ca teroriștii Hamas – la astfel de personaje se ajunge dacă ne îndepărtăm foarte mult de căile democratice.

Absența democrației înseamnă lipsa regulilor de organizare politică, adică cei mai puternici pun mâna pe putere și o gestionează cum vor până când devin neglijenți și sunt înlăturați prin violență de alți pretendenți, de obicei mai determinați și mai violenți. Populația nu va fi niciodată în atenția unor astfel de interlopi ajunși la vârful statului. Va fi mereu și mereu doar masa de manevră, așa cum sunt rușii împinși la moarte pe frontul din Ucraina, așa cum sunt palestinienii transformați în scuturi umane de scelerații Hamas.

Într-un stat democratic întâlnim suficiente defecte care pot fi criticate, dar chiar acest simplu fapt, că le putem critica, arată natura umană a regimului. Cei aleși, deși de multe încearcă să ia cât de multă putere pot, nu vor avea niciodată putere deplină, totală. Regulile democratice, separarea puterilor, libertatea presei – toate acestea îi limitează. Și poate că cel mai important aspect este că din când în când trebuie să se prezinte din nou în fața electoratului. Iar acest lucru îi limitează și mai mult pe cei aflați la putere pentru că în momentul alegerii, puterea se află de fapt la popor.

În mare, acesta este mecanismul democratic. Să-l protejăm. El este atacat constant. Se poate apăra de obicei și singur, dacă instituțiile funcționează. Dar mai sunt și momente în cate trebuie să-l apărăm și noi, cu toții. Prima lovitură puternică pe care o primește de fiecare dată democrația vine de la un partid sau o mișcare extremist populistă. Așa a fost de fiecare dată. Acest pericol pare să planeze acum și asupra democrației din România. Extremiștii pot fi opriți definitiv anul viitor când mergem la vot. De fiecare dată, la urne, putem să spunem stop huliganiadei declanșate de AUR.

Nu vă pierdeți încrederea! Nu vă pierdeți speranța! Democrația este singura cale. Anul viitor, în patru rânduri de alegeri, marele examen al României este să scape de huliganii AUR care poluează viața publică și pun viitorul României în mare pericol.