Apariția stelelor nou-născute este violentă, așa cum o arată imaginea surprinsă de telescopul spațial Hubble, cu obiectele Herbig-Haro HH 1 și HH 2. Ambele sunt în constelația Orion și se află la aproximativ 1.250 de ani lumină de Pământ, scrie nasa.gov. În fotografia de mai jos, HH 1 este norul luminos deasupra stelei strălucitoare din dreapta sus a imaginii, iar HH 2 este norul din stânga jos.

În timp ce ambele obiecte Herbig-Haro sunt vizibile, sistemul stelar tânăr responsabil de crearea lor se ascunde vederii, fiind învăluit în norii groși de praf din centrul imaginii. Cu toate acestea, un flux de gaz de la una dintre aceste stele țâșnește din norul întunecat și este vizibil ca un jet strălucitor. Astronomii au crezut inițial că steaua strălucitoare dintre acel jet și norul HH 1 este sursa acestor jeturi, dar de fapt s-a dovedit a fi o stea dublă care s-a format în apropiere.

Obiectele Herbig-Haro sunt aglomerări strălucitoare găsite în jurul unor stele nou-născute. Ele se formează atunci când jeturile de gaz aruncate spre exterior de acești aștri tineri se ciocnesc cu gazele și praful din jur, la viteze incredibil de mari. În 2002, observațiile Hubble au arătat că părți din HH 1 se deplasează cu mai mult de 400 de kilometri pe secundă.

Hubble a surprins această „creșă stelară” turbulentă, folosind 11 filtre diferite. Fiecare dintre aceste filtre este sensibil doar la o mică parte a spectrului electromagnetic și le permit astronomilor să identifice procese interesante care emit lumină pe anumite lungimi de undă.

În cazul HH 1 și 2, două grupuri de astronomi au solicitat date adunate de telescopul spațial Hubble pentru două studii diferite. Primul a cercetat structura și mișcarea obiectelor Herbig-Haro vizibile în această imagine, oferind astronomilor o mai bună înțelegere a proceselor fizice care au loc atunci când fluxurile de gaze ale stelor tinere se ciocnesc cu gazul și praful din jur. Al doilea studiu a investigat fluxurile în sine, pentru a pune bazele observațiilor viitoare făcute de telescopul spațial James Webb. Acesta, cu capacitatea sa de a privi dincolo de norii de praf care învăluie stelele tinere, va revoluționa studiul apariției noilor aștri.

Obiectele Herbig-Haro îi ajută pe astronomi să înțeleagă interacțiunile turbulente din pepinierele stelare – și înlesnesc identificarea locației stelelor invizibile pentru ochiul uman.

NASA a publicat și o imagine cu Galaxia Messier 61 (M61), locul unde are loc o „erupție” de noi stele.

„Bun venit într-o galaxie «starburst»!”, scrie NASA pe Facebook, la postarea unde prezintă imaginea Galaxiei M61. 

Messier 61 a fost catalogată astfel, datorită ratei incredibil de ridicate de formare a stelelor. Ea este situată la aproximativ 55 de milioane de ani lumină distanță de Pământ, în constelația Fecioarei.

Descoperită în 1779 de astronomul italian Barnaba Oriani, M61 este o galaxie situată în constelația Fecioarei. Charles Messier a observat-o în aceeași noapte cu Oriani, dar a confundat galaxia cu o cometă care trecea. M61 este cel mai ușor de observat în luna mai și poate fi observată folosind un telescop de dimensiuni medii.

M61 este o galaxie de tip „starburst”. Astfel de galaxii se confruntă cu o rată  mare de apariție a stelelor noi. Dar aceasta nu este singura activitate care are loc acolo. O sursă de raze X a fost detectată în adâncul său, făcând astronomii să creadă că o gaură neagră supermasivă se află în centrul ei. Această galaxie a fost, de asemenea, gazdă a șapte supernove observate - cele mai multe dintre toate galaxiile cuprinse în Catalogul Messier.