• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-05 00:01:28
  • Sursa:
Hristos a Inviat! Echipa Digi24.ro va ureaza Paste fericit Imagine

Hristos a Înviat! Creștinii ortodocși primesc Lumina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, adusă de la Ierusalim, în bisericile din toată țara. Pe 5 mai este sărbătorit Paștele, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Cu acest prilej, echipa Digi24.ro vă urează sărbători luminate și Paște fericit!

Milioane de români au venit la biserică pentru a primi vestea Învierii lui Iisus Hristos, pentru ca mai apoi să ia Lumina Sfântă şi să ducă vestea mai departe.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Învierea Domnului - Sfintele Paşti - este sărbătorită de Biserică în acest an în ziua de 5 mai.

Dacă Hristos n-ar fi murit şi înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, nădejdea şi viaţa noastră căci fără Înviere, moartea şi păcatul nu pot fi biruite, spune Părintele Cleopa Ilie.

Vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii lui Isus Hristos în lume, ci vindecarea de păcat şi de moarte, prin Înviere, dăruind oamenilor viaţă veşnică, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti.

„Vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvârşeşte arată iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de oameni, dar aceste vindecări au şi un sens profetic, şi anume ele sunt inaugurarea sau începutul Împărăţiei lui Dumnezeu în lume sau începutul unei vindecări finale, care se va realiza într-un cer nou şi un pământ nou, în care nu va mai fi lacrimă şi moarte (cf. Apocalipsa 21, 1-4), pentru că Învierea de obşte va fi vindecarea definitivă a tuturor oamenilor de moarte şi de stricăciune.Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului pe pământ, ci vindecarea de păcat şi moarte”, a transmis patriarhul.

Întâistătătorul BOR subliniază că „Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe (cf. Marcu 6, 13; Iacov 5, 14-15)”.

„În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (slujba Sfinţirii apei). Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos 'farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea'. Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire, zicând: 'Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor”, mai arată PF Daniel.

În ciuda unei presiuni politice recente tot mai mari, opoziţia din Turcia este încrezătoare că va reuşi să îl înlocuiască pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan la următoarele alegeri, după cele două decenii ale acestuia la vârful puterii.

Economie 2022-12-29 12:13:13

Traficul rutier pe DN 7 - Valea Oltului a fost redeschis pe ambele sensuri de circulaţie în zona localităţii Câineni, unde în urmă cu două zile au avut loc căderi de pietre de pe versanţi, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Economie 2023-04-06 17:14:31

Sean „P. Diddy” Combs este acuzat pentru viol și agresiune sexuală în șase noi procese, inclusiv acuzaţii de molestare a minorilor, potrivit Rolling Stone. Noile acuzații fac parte dintr-un val masiv de procese, care îl au în prim plan pe rapperul arestat în septembrie și acuzat de autoritățile federale de abuz sexual, relatează The Guardian.

Economie 2024-10-15 15:23:39

Un român în vârstă de 57 de ani a fost reținut în Italia după ce a furat multă brânză de la un magazin din Milano. Când a fost prins, bărbatul l-a luat la bătaie pe agentul de pază.

Economie 2023-09-02 19:58:41

Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, spune că prietenia sa cu dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea să „contribuire” la încheierea războiului din Ucraina. „Lucrăm împreună cu înţelepciune de mulţi ani. Poate că acest lucru poate încă să ajute la găsirea unei soluţii negociate, nu văd o altă modalitate”, a spus Schroeder într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, dpa, conform Agerpres.

Economie 2024-03-28 11:12:07

Guvernul aproba, marţi, o hotărâre privind alocarea sumei de 400 milioane lei pentru finanţarea programului "Rabla pentru becuri", scrie Agerpres. Este programul anunțat de Ministerul Mediului prin care cetăţenii vor primi vouchere la achiziţionarea unor becuri noi cu led, mai performante din punct de vedere al consumului de energie electrică, scrie Agerpres.

Economie 2022-11-29 15:18:28

Un bărbat din California a murit după ce a fost lovit de o mașină, la doar câteva momente după ce a ajutat o familie de rațe să traverseze o stradă aglomerată, a anunțat poliția locală, citată de BBC.

Economie 2023-05-23 10:04:06

Noi recorduri de temperaturi scăzute au fost înregistrate joi în China, în contextul în care ţara se confruntă cu un val de frig persistent, care încheie un an de condiţii meteorologice extreme, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-12-21 09:18:57