Actul secund a fost dominat de galben-albaştrii care au reuşit să treacă în avantaj în urma reuşitei lui Peter Robert. Elevii lui Rauhanen şi Lindqvist au avut apoi câteva situaţii favorabile de a-şi mări avatajul dar au ratat din poziţii ideale.
Răspunsul gazdelor a venit la doar 15 secunde de la startul celei de a treia reprize când Podstavek a punctat după o acţiune individuală. Reuşita slovacilor a afectat foarte mult evoluţia braşovenilor în ultima perioadă, când s-au văzut conduşi după reuşita lui Kames, în superioritate.
Pe final, Weissman a înscris în poarta goală după ce braşovenii scoseseră portarul de pe gheaţă. Corona pierde astfel primul duel din finală, dar se poate revenşa însă în acestă seară în meciul doi.
Braşovenii revin pe gheaţa din Slocavia, iar meciul contra celor de la Nove Zamky poate fi urmărit în direct pe Digi24 Braşov cu începere de la ora 18:45.
