• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-02 18:34:49
  • Sursa:
Hipopotamii lui Escobar s-au inmultit necontrolat si au devenit un pericol pentru oameni: „Par calmi, dar pot ataca in orice moment” Imagine

Hipopotamii lui Escobar, care trăiesc în libertate în provincia Antioquia, în nordul Columbiei, unde au devenit o atracţie turistică, pot cauza accidente grave, potrivit unor experţi, şi au fost clasaţi drept o specie „invazivă” de către autorităţile columbiene, relatează AFP, citat de news.ro.

În Africa, hipopotamul este unul dintre cele mai periculoase mamifere pentru om, în timp ce în Columbia cutreieră liber apele fluviului Magdalena, o moştenire a defunctului baron al drogurilor.

Experţi avertizează cu privire la eventuale accidente grave implicând această cea mai mare turmă de hipopotami - aproximativ 160 - din afara Africii.

În urmă cu câteva luni, un hipopotam a intrat în curtea unei şcoli, în apropiere de oraşul Doradal. „Ne-am refugiat în sălile de clasă”, declară AFP Dunia Arango, o profesoară obişnuită să-şi ţină orele cu zgomotul gutural al acestor mamifere ca fond sonor.

O turmă pare să se fi instalat într-un mic lac situat la aproximativ 20 de metri de şcoală, potrivit unui reprezentant al Autorităţii locale de Mediu (Coronare), David Echeverri. „Aici se joacă copii. Ei se pot apropia de turmă şi există riscul unei tragedii”, avertizează el.

În spatele său, o familie de trei hipopotami înoată liniştită, cu nasul şi urechile abia ieşind din apă. „Aici îi vedeţi foarte calmi. Dar comportamentul lor este imprevizibil. Ei pot ataca în orice moment”, subliniază el.

Pablo Escobar şi-a completat, la sfârşitul anilor '80, grădina zoologică a haciendei sale fanteziste, situată la aproximativ 100 de kilometri sud-est de Medellin, cu câţiva hipopotami.

După ce a fost ucis de poliţie, în 1883, animalele au fost lăsate slobode şi s-au reprodus necontrolat într-o regiune străbătură de râuri, bălţi şi mlaştini - un habitat perfect pentru acest mamifer, care stă în apă mare parte a zilei, după care iese seara să pască iarbă.

Autorităţile, care au declarat hipopotamii specie „invazivă” în 2022, a luat în calcul toate soluţiile împotribva acestora - sterilizarea, transferul în străinătate, vânătoarea.

Sterilizarea - prea costisitoare - a fost abandonată. Vânătoarea i-a activat pe apărătorii drepturilor animalelor.

În prezent se vorbeşte despre transferul a aproximativ 70 de hipopotami în India şi Mexic.

Impozantele erbivore sunt temute în zonă, dar sunt totodată adorate.

Ele au devenit o atracţie turistică a mii de vizitatori ai haciendei celui mai celebru traficant de droguri.

Un hipopotam de ipsos tronează în parcul principal din Doradal, unde animalul împodobeşte faţadele multor magazine, iar statuete sunt vândute ca suveniruri mai peste tot.

Un pescar în vârstă de 40 de ani, Alvaro Diaz, îşi propune serviciile în excursii pe Magdalena, pentru observarea animalului. „Noi îi vedem foarte des. Trăim în pace cu ei”, dă el asigurări.

Alt pescar, John Aristides, în vârstă de 33 de ani, îşi aminteşte ca ieri de o după-amiază din octombrie 2021, când pescuia pe malul unui râu.

„Când am întins mâna, hipopotamul s-a aruncat asupra mea”, povesteşte el. Animalul i-a smuls braţul stâng şi „l-a aruncat vreo 20 de metri”. Pescarul a stat aproape o lună internat la spital.

Acesta este cel cel mai grav incident înregistrat până în prezent, potrivit lui David Echeverri. „Dacă nu facem nimic, vom avea mii de hipopotami care se vor plimba mai peste tot”.

Biologi avertizează cu privire la faptul că hipopotamii deplasează fauna locală, mai ales lamantinul, o specie ameninţată.

Crescătorii de animale anunţă, la rândul lor, pagube cauzate de către plimbările nocturne ale acestora.

Cercetători de la Universitatea Naţională - un organism public - estimează că populaţia de hipopotami ar putea atinge 1.000 de exemplare până în 2035.

„Lăsaţi câţiva!”, pledează Dunia Arango, care spune că s-a obişnuit cu ei.

Descoperire impresionantă pe șantierul unui parc din Cluj-Napoca. În timpul săpăturilor, muncitorii au dat peste un zid vechi de 1.900 de ani. Ar fi vorba, spun arheologii, despre un zid roman, parte a fortificației romane Napoca. "Avem istoria sub ochii noștri", a punctat primarul Emil Boc, care dă asigurări că zidul va fi lăsat la vedere.

Economie 2024-03-13 10:36:05

Rusia a acuzat Franța că „agită” pentru declanșarea unui nou război în Caucazul de Sud, după ce guvernul de la Paris a semnat un acord de vânzare de sisteme de artilerie către Armenia, relatează The Moscow Times.

Economie 2024-06-20 10:46:47

India așteaptă dovezi din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) dacă există o legătură între patru siropuri pentru tuse produse de o companie națională și moartea a zeci de copii în Gambia. OMS a transmis că medicamentul poate provoca leziuni renale, au declarat doi oficiali indieni, scrie Reuters.

Economie 2022-10-06 10:53:28

Magnatul sud-coreean Chey Tae-won este obligat printr-o decizie a instanței să-i plătească fostei sale soții 1,38 trilioane de woni, adică un miliard de dolari, în numerar, aceasta fiind cea mai mare sumă acordată vreodată în Coreea de Sud, în urma unui divorț.

Economie 2024-05-31 13:26:20

Un român și-a ucis fosta parteneră sub ochii copilului lor de 3 ani, în timp ce se aflau într-o mașină în trafic, în Spania. Bărbatul a provocat și un accident rutier imediat după, în urma căruia copilul și încă o persoană au fost grav răniți. 

Economie 2024-12-11 13:54:01

Kievul speră ca tribunalul special destinat să judece Rusia pentru invazia sa în Ucraina va permite condamnarea în justiţie a preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat vineri şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sibiga.

Economie 2025-05-09 17:03:45

Călin Georgescu și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, au lansat mesaje similare, la un interval de doar câteva ore, prin care le transmiteau urmăritorilor că nu mai e de ajuns susținerea din mediul online și că e nevoie să fie „uniți în mod real, fizic, palpabil”. Generalul vizat de dosarul de trădare deschis de DIICOT le cere urmăritorilor să își „manifeste cu forță prezența”.

Economie 2025-03-06 18:18:51

Un american instalat în Irak de doi ani a fost împuşcat luni seara în centrul Bagdadului, relatează AFP, citând surse de securitate irakiene, care nu au avansat deocamdată nicio ipoteză cu privire la mobilul acestei crime.

Economie 2022-11-07 21:57:55