Fostul secretar de Stat american Henry Kissinger, ascultat în continuare de o parte a mai marilor lumii, cărora le dă sfaturi geopolitice savante, fascinează şi intrigă în egală măsură la împlinirea, sâmbătă, a vârstei de 100 de ani, relatează AFP.

Un vizionar în opinia unora, un „criminal de război” după alţii, „înţeleptul” rotofei, dar în continuare recognoscibil după rama groasă a ochelarilor negri, rămâne activ.

Fostul şef al diplomaţiei americane a participat marţi la o omagiere a celor 100 de ani la foarte selectul Club Economic de la New York, unde a suflat în lumânările de pe un tort de ciocolată.

Apariţiile sale publice s-au rărit de-a lungul anilor şi au loc cel mai adesea prin videoconferinţă, ca la Davos, în ianuarie, însă longevitatea celui care şi-a pus amprenta asupra politicii externe a Statelor Unite a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX este excepţională.

El îşi păstrează, din birourile sale de la New York şi din cabinetul de consultanţă Kissinger Associates, o aură relativă în rândul elitei de la Washington şi din străinătate, inclusiv în rândul unor democraţi ca fostul secretar de Stat Hillary Clinton, care spunea într-o bună zi că se „sprijină pe sfaturile” „prietenului” său.

Un actor de neocolit al diplomaţiei americane în timpul Războiului Rece, acest laureat al Premiului Nobel pentru Pace a iniţiat apropierea cu Moscova şi Beijingul, în anii '70, în baza unei viziuni pragmatice a lumii, un fel de „realpolitik” în stil american.

Un semn al faptului că viziunea sa asupra lumii nu s-a schimbat, el aprecia marţi, în faţa convivilor săi, că Statele Unite au datoria să-şi apere „intereslee vitale”.

„Avem nevoie să fim mereu mai puternici, pentru a rezista oricărei presiuni”, a declarat el.

Sau în cazul Războiului din Ucraina, atunci când îndeamnă la un armsitiţiu.

„Am ajuns într-un punct în care ne-am atins obiectivul strategic. Tentativa militară a Rusiei de a înghiţi Ucraina a eşuat”, a spus el.

Însă imaginea bărbatului cu vocea aspră şi cu un accent puternic moştenit prin originea sa germană rămâne pătată şi legată de pagini sumbre din istoria Statelor Unite, precum susţinerea loviturii militare din Chile din 1973 sau a invaziei Timorului de Est în 1975 şi, bineînţeles, a Vietnamului.

„Pentru mine, nu există nicio îndoială că politica sa provocat sute de mii de morţi şi a distrus democraţia în multe ţări”, subliniază un avocat specializat în drepturile omului, Reed Kalman Brody.

„Sunt stpupefiat că a scăpat aşa”, adaugă el.

El nu a fost deranjat de justiţie deloc, iar o plângere a fost clasată fără urmări în 2004.

The Intercept, un site de investigaţii jurnalistice, afirmă, într-o anchetă publicată miercuri, pe baza unor documente de arhivă de la Pentagon şi unor mărturii ale unor supravieţuitori ai campaniei americane de bombardamente în Cambodgia, în perioada 1969-1973, al cărui arhitect a fost Henry Kissinger, că aceasta a fost amplu subestimată şi că s-a soldat cu mult mai mulţi morţi decât se recunoaşte, mai scrie AFP, citată de News.ro.

Istoricul Muntassir Mamoon de la Universitatea din Dacca subliniază că Kissinger a ”susţinut în mod activ genocidul din Bangladesh” în 1971.

„Nu văd niciun motiv să i se facă elogiul lui Kissinger”, declară el, subliniind că punctul său de vedere este împărăşit de către numeroase ţări, inclusiv de către Vietnam.

„Ironia este că reţinem că a făcut pace, dar uităm tot ceea ce a făcut pentru a prelungi războiul, nu numai în Vietnam, dar şi în Cambodgia şi Laos”, sublniază istorica Carolyn Eisenberg, de la Universitatea Hofstra din Statele Unite.

Tânărul evreu german Heinz Alfred Kissinger s-a născut la 27 mai 1923, la Fürth, în Bavaria.

El s-a refugiat, la vârsta de 15 ani, în Statele Unite, împreună cu familia sa, şi a fost naturalizat american la vârsta de 20 de ani.

Fiul unui institutor, el a intrat în contraspionajul militar şi în armata americană, după care a efectuat studii strălucitoare la Harvard, unde de asemenea a predat.

El s-a impus drept faţa diplomaţiei mondiale atunci când republicanul Richard Nixon l-a chemat la Casa Albă, în 1969, în postul de consilier în probleme de securitate naţionale, iar apoi ca secretar de Stat - el a cumulat cele două posturi în perioada 1973-1975 -, şi a rămas şeful diplomaţiei în timpul lui Gerald Ford, până în 1977.

Atunci a lansat destinderea cu Uniunea Sovietică şi „dezgheţarea” relaţiilor cu China lui Mao, în vizite secrete, în vederea organizării vizitei istorice a lui Nixon la Beijing, în 1972.

El a purtat - tot în cel mai mare secret şi în paralel cu bombardamente la Hanoi - negocieri cu Le Duc Tho, cu scopul de a pune capăt Războiului din Vietnam.

Semnarea unui armistiţiu i-a adus Premiul Nobel al Păcii, împreună cu nord-vietnamezul, în 1973 - unul dintre cele mai controversate din istoria Nobel.