Judeţele Bihor, Arad şi Timiş se află, sâmbătă, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 38 de grade. Tot sâmbătă, mai multe regiuni sunt vizate de avertizări cod galben de caniculă. Duminică, sunt anunțate ploi şi vijelii în Transilvania, Maramureş, sudul Banatului, nordul Moldovei şi la munte.
O avertizare cod portocaliu este valabilă sâmbătă, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele judeţele Bihor, Arad, Timiş, unde sunt anunţate val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat.
„Sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în judeţele Bihor, Arad şi Timiş, unde disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 37...38 de grade”, anunţă ANM.
În acelaşi interval este valabilă o avertizare cod galben, fiind anunţate val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat, în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei.
„Sâmbătă (16 august), valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, unde va fi caniculă şidisconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul ţării”, transmit meteorologii.
De asemenea, a fost emis și un cod galben de caniculă valabil duminică între 12-21 în sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde „va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade, potrivit meteorologilor.
Duminică, în intervalul orar 13:00 – 21:00, va fi in vigoare o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, în Transilvania, Maramureş, sudul Banatului, nordul Moldovei şi în cea mai mare parte a zonei montane.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) şi izolat grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona de munte, de peste 40...50 l/mp”, precizează ANM.
Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în Banat, Crişana şi în zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei.
A fost emis și un cod galben de instabilitate atmosferică care va intra în vigoare duminică la ora 21 și va fi valabil până luni dimineața la 10:00.
Astfel, „în Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm).
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 35...40 l/mp”, anunță ANM.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică pe arii restrânse și în restul teritoriului.
