• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-09 11:33:28
  • Sursa:
HARTA Furtuni la munte, canicula in sud. Meteorologii au emis noi coduri galbene Imagine

Meteorologii au emis noi alerte de vreme severă. Furtunile vor acoperi zonele montane și vor aduce cantități mari de apă, în timp ce în sud urmează o nouă zi caniculară, cu temperaturi de foc.

Astfel, de astăzi, de la prânz, și până în 12 august, în cea mai mare parte a Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, cu rafale de 60...70 km/h și pe arii restrânse grindină.

Cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp, potrivit ANM.

De asemenea, astăzi e valabil un cod galben de caniculă pentru mai multe județe din sudul țării.

În sudul Olteniei și sud-vestul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, avertizează meteorologii.

România are o parte din cele 137 de materii prime critice de care UE este dependentă, printre care magneziul și grafitul și procesul de redeschidere a unor astfel de mine în țara noastră va începe în anul 2023, a anunţat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Economie 2022-05-17 15:22:02

Guvernul taliban din Afganistan s-a angajat luni să interzică publicarea imaginilor cu fiinţe vii de către mass-media, adăugând că jurnaliştii din mai multe provincii au fost avertizaţi cu privire la implementarea treptată a măsurii, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-10-14 13:26:57

Deputatul PSD Marian Mina, liderul social-democraților din Giurgiu, îi ironizează pe liberalii reuniți la Sinaia să hotărască strategia pentru alegerile din 2024, care nu prefigurează liste comune cu partenerii de coaliție social-democrați. Politicianul îi persiflează pe Dan Motreanu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău, lideri PNL care s-au opus de-a lungul timpului viziunii actualei conduceri a partidului, dar și coaliției cu PSD. Totodată, Marian Mina îi întreabă retoric dacă într-adevăr au fost invitați de social-democrați pe vreo listă comună: "Dar chiar v-a invitat cineva pe vreo listă comună pentru alegeri? Tot mă uit la ușile de la PSD care pe care le-ați zgâriat... voi înșivă. Strânge lista rău, băieți?! Emoții mari?!".

Economie 2023-11-02 20:54:22

Cele mai frumoase mesaje de Paște în 2024 pot fi trimise oamenilor dragi din viața ta duminică, pe data de 5 mai, când este sărbătorită Învierea Domnului. Urările de Paște sunt un mod facil prin care le poți transmite prietenilor, colegilor de muncă sau membrilor familiei cu care nu ai reușit să te vezi în această perioadă gândurile tale bune cu ocazia sărbătorilor pascale. Pentru cei care sunt mai puțin inspirați, venim cu câteva propuneri de mesaje de Paște menite să îi bucure pe toți cei care le vor primi. 

Economie 2024-05-05 07:00:50

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Economie 2024-04-25 16:55:48

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă pe SEAP licitaţie pentru un sistem fix automat de recunoaştere a numerelor de înmatriculare - LPR (License Plate Recognition), în valoare de până la 51.652.500 lei, transmite Agerpres. 

Economie 2025-03-18 14:11:23

Decesele cauzate de conflictele civile și bătăliile din întreaga lume, care au avut loc în ultimii trei ani, au crescut la cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii, potrivit unui nou raport publicat de The Guardian.

Economie 2024-06-11 17:29:56

China a denunţat, marţi, felicitările adresate de secretarul de stat american Antony Blinken noului preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-21 13:39:18