Meteorologii au emis luni o avertizare cod roșu de caniculă, valabilă de marți în șase județe și în București. De asemenea, luni vor intra în vigoare un cod portocaliu și unul galben pentru temperaturi sufocante, potrivit ANM.
ACTUALIZARE: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, valabilă până marţi dimineaţa, la ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va manifesta, luni, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
De asemenea, începând de luni dimineața până marți la ora 10 va fi cod galben de caniculă în nordul Banatului, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Dobrogei.
ANM informează că în zonele menționate „va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală”.
În intervalul 22 iulie, ora 10:00 - 23 iulie, ora 10:00, va intra în vigoare un cod roșu de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov și București, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 40...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, potrivit ANM.
A fost emisă și o avertziare cod portocaliu de caniculă valabilă începând de marți dimineața până miercuri la ora 10. Astfel, în județul Ialomița și în zona continentală a județului Constanța valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Potrivit ANM, „temperaturile maxime se vor încadra între 38 și 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”.
De asemenea, meteorologii au emis și cod galben de caniculă valabil marți în mai multe județe din sudul țării.
Meteorologii avertizează că „valul de căldură se va manifesta în nordul Olteniei, al Munteniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime, în general, între 18 și 20 de grade”.
„Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării”, mai informează ANM.
Știrea inițială: Florinela Georgescu, director de prognoză al ANM, a vorbit în direct la Digi24 despre valul de caniculă intensă din Europa și a declarat că România se va confrunta cu cele mai ridicate temperaturi din această vară, care vor ajunge la peste 40 de grade în sudul țării și se vor menține până cel puțin duminică.
Georgescu a declarat că este foarte probabil ca pentru partea de sud-est a Europei să fie cel mai puternic val de caniculă din această vară: „Va fi și de durată, pentru că așteptăm ca, cel puțin pentru țara noastră, temperaturile deosebit de ridicate să se mențină până duminică”.
Aceasta spune că sunt afectate zonele: „Italia, Peninsula Balcanică, țara noastră” și că „vor fi zile în care temperaturile deosebit de ridicate se vor extinde și înspre Republica Moldova și Ucraina”.
„La noi în țară, de astăzi și până duminică cel puțin, ne așteptăm la temperaturi extrem de mari în mai toată țara, inclusiv la munte”, a mai spus meteorologul.
Partea cea mai afectată va fi cea sudică a țării, potrivit meteorologului ANM.
„Astăzi și regiuni din Banat, Crișana, partea de sud-vest a Transilvaniei vor avea temperaturi de peste 35-37° urmând ca mâine, în partea de vest să fie o foarte ușoară scădere a temperaturilor. În schimb, valul de căldură să se intensifice în partea de sud-est a teritoriului”, a mai adăugat ea.
Georgescu precizează că cel mai cald va fi mâine în județele din sudul țării, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov, cu tot cu București: „Sunt județe care se pot apropia sau chiar pot înregistra temperaturi ușor de peste 40°”.
„Zilele viitoare, treptat, temperaturile foarte ridicate, în special de miercuri încolo, se vor extinde și vor cuprinde mare parte a teritoriului, multe valori de peste 33-35° așteptăm de miercuri până vineri și este posibil apoi ca, ușor, valul de căldură să se restrângă spre sud, dar oarecum să rămână foarte intens în Muntenia și Oltenia, poate partea de sud a Moldovei, Dobrogei”, a mai adăugat ea.
Aceasta a afirmat că „jumătatea sudică a țării va avea constant temperaturi deosebit de ridicate, atât ziua, cât și noaptea, pentru că și nopțile vor fi unele tropicale, cu temperaturi care nu vor scădea sub 20°”.
„Zilele viitoare, în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi și episoade cu instabilitate. Vom fi foarte atenți la această instabilitate”, a precizat meteorologul.
„Astăzi, foarte puțin probabil averse, doar izolat în zonele montane, în zonele mai joase. Mâine însă mai multă instabilitate în Moldova, în zona Carpaților Orientali și Meridionali și posibil spre seară și în partea de nord a Munteniei. Poate să coboare zona de instabilitate și înspre Capitală. Vom urmări această evoluție și mâine dimineață vom aprecia gradul de intensitate al acestui episod de instabilitate atmosferică”, a mai menționat ea.
Meteorologul spune că mâine poate fi vârful acestui val de caniculă din țara noastă: „Există acum o probabilitate mare și pentru sâmbătă și duminică să menținem aceste temperaturi în jurul a 40 de grade, cel puțin pe partea de sud a Munteniei, poate chiar și în Dobrogea continentală, sudul Moldovei, Oltenia, poate sudul Banatului”.
