• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-22 10:41:55
  • Sursa:
HARTA Cod galben de furtuni in jumatate din tara. Care sunt zonele afectate si cum va fi vremea in Bucuresti Imagine

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 25 de judeţe.

Potrivit ANM, este cod galben, marţi, în intervalul 12.00 – 23.00.

„În zonele montane şi submontane, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină şi vijelii”, a transmis ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

„Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, au precizat meteorologii.

Potrivit acestora, miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.

În Bucureşti, marţi, meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru această dată.

„Cerul va fi variabil, însă în orele serii va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului”, a transmis ANM.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.

 

Blocarea angajărilor la stat afectează spitalele. La Institutul Marius Nasta a fost înregistrat un șir de demisii și chiar dacă la poarta spitalului sunt persoane care vor să se angajeze acest lucru nu e posibil.

Economie 2022-09-02 08:00:53

Miliardarul american Thomas H. Lee, considerat un pionier al investițiilor de capital privat, a murit la vârsta de 78 de ani, a anunțat familia sa într-un comunicat, fără a preciza cauza decesului.

Economie 2023-02-24 08:12:31

În urmă cu câteva zile, presa rusă a publicat imagini cu ceea ce Moscova susținea că prezintă distrugerea unui sistem antiaerian ucrainean S-300 de către o dronă kamikaze Lancet. Ulterior, Kievul a negat informația și a susținut că, în realitate, respectivul sistem antiaerian era unul rusesc. Un grup de experți independenți a stabilit însă, în baza mai multor probe foto-video și imagini de arhivă că, de fapt, sistemul antiaerian fusese folosit de armata rusă pe post de „momeală” (țintă falsă) pentru a atrage tirul armatei ucrainene. La final, el a fost însă distrus tot de către ruși.

Economie 2022-12-20 09:44:23

USR, Forța Dreptei și PMP au anunțat formarea unei alianțe pentru alagerile din 2024, care se va intitula Alianța Dreapta Unită. Liderii celor trei partide, Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac au prezentat, luni, proiectul politic în fața jurnaliștilor. Potrivit acestora, Dreapta Unită este „alternativa la PNL și PSD care duc România în faliment”.

Economie 2023-12-18 13:49:04

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre ostaticii eliberați de Hamas, dintre care doi au origini românești, precizând că ar putea urma și alții. Ministrul a anunțat și că marinarul român răpit de rebelii Houthi urmează să fie eliberat, după un an de captivitate.

Economie 2025-01-21 22:21:12

Președintele Joe Biden ia în considerare anunțarea urgenței climatice, a declarat reprezentantul american pentru climă, John Kerry, scrie BBC.

Economie 2022-07-25 09:32:56

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din locuinţe şi curţi în 11 localităţi, din nouă judeţe, afectate de inundaţii, în intervalul 1 iunie, ora 07:00 - 2 iunie, ora 07:00. De asemenea, hidrologii au anunțat, luni, cod galben de inundaţii în mai multe judeţe din ţară, până marţi după-amiază. Judeţele afectate până acum sunt din nou incluse în avertismentul specialiştilor.

Economie 2025-06-02 12:27:16

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat luni că femeile din România îndeplinesc mai multe roluri - mamă, soţie, contabil al familiei -, „o răspundere grea”, mai ales într-o perioadă dominată de crize sociale majore.

Economie 2023-03-06 21:27:58