• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-17 23:23:59
  • Sursa:
Haosul din Liban a readus in discutie pagerul. Cum au putut exploda simultan cu sutele micile aparate de comunicatie Imagine

Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, alte circa 3.000 au fost rănite, iar spitalele din Liban sunt în stare de alertă, în urma haosului provocat de o serie de explozii ale unor mici aparate de comunicații, pagere, în mai multe puncte din Liban, dar și în Siria. Sute de combatanți ai mișcării șiite libaneze proiraniene Hezbollah au fost răniți. Cauza: explozia pagerelor pe care le dețineau. Brusc, rețelele de socializare și chiar presa mainstream au (re)descoperit pagerul, precursorul telefonului mobil, publicând explicații despre modul în care funcționează și cum arată. În paralel, Hezbollah a acuzat Israelul că ar fi la originea acestor explozii telecomandate. Cum s-a produs, totuși, haosul din Liban este o întrebare care frământă media internaționale.

Surse ale Hezbollah au declarat că liderul mișcării șiite proiraniene, Hassan Nasrallah, nu a fost rănit în aceste explozii, scrie ynetnews.com. 

Ambasadorul Iranului în Liban a fost rănit în aceste explozii, relatează agenția iraniană de presă Mehr.

Circa 200 de persoane ar fi spitalizate în stare gravă sau critică, mai scrie ynetnews.com.

Un pager, un fel de teleavertizor cu mesaje scurte, este un dispozitiv de comunicare mobilă foarte utilizat înaintea apariției pe piață a telefoanelor mobile. Deși foarte răspândit la un moment dat înaintea apariției telefoanelor mobile, ”viața” pagerului a fost scurtă, comparativ cu a telefoanelor de azi.

În anul 1921, primul sistem asemănător pagerului a fost utilizat de Departamentul de Poliţie din Detroit. Totuşi, nu a fost folosit decât până în anul 1949 când a fost patentat primul telefon pager. Inventatorul acestui dispozitiv era Alfred J. Gross, iar pagerele sale au fost folosite pentru prima dată în Spitalul Evreiesc din New York.

Irving ”Al” Gross a fost un pionier al comunicațiilor mobile wireless. A creat și patentat multe dispozitive de comunicații, de genul walkie-talkie, Citizen Band radio, pager și telefoane cordless (fără fir). S-a născut în Canada, a trăit în Statele Unite, iar părinții erau evrei emigrați din România.

Unul dintre primele servicii de pagere practice a fost lansat în anul 1950 pentru medicii din zona New York-ului. Aceştia plăteau 12 dolari pe lună pentru servicii şi purtau la ei un pager de 200 grame care putea primi mesaje telefonice pe o arie de 40 km numai de la un singur turn de transmitere. Sistemul a fost produs de Reevesound Company şi operat de către Telanswerphone, amintește Agerpres.Denumirea ''pager'' a fost folosită pentru prima dată în 1959, când Motorola a realizat un produs personal de radio-comunicaţie. Pagerul Motorola era un receptor mic ce trimitea un mesaj radio individual celor care purtau un astfel de dispozitiv.În anul 1960 John Francis Mitchell a combinat elementele unui walkie-talkie Motorola cu tehnologia radio de la automobile şi a creat primul pager cu tranzistor. De atunci tehnologia pagerului a continuat sa avanseze, iar adopţia pagerului a continuat să se extindă până la începutul anilor '90.

Primul pager pentru consumatori de succes a fost Pageboy I introdus pentru prima dată în anul 1974 de cei de la Motorola. Nu avea niciun ecran şi nu putea stoca mesaje, totuşi, era portabil şi anunţa purtătorul că un mesaj a fost trimis.

Până în anul 1980 au existat deja 3,2 milioane de utilizatori de pagere în întreaga lume. În acele vremuri pagerele aveau o arie limitată, iar majoritatea erau folosite în situaţii la faţa locului, spre exemplu când personalul medical comunica în interiorul unui spital.Odată cu apariţia telefoanelor mobile pagerele au devenit nişte aparate pe cale de dispariţie. Vânzările pagerelor au scăzut şi mulţi producători au renunţat să mai fabrice aparatele, astăzi doar câteva companii mai produc pagere. Totuşi, există domenii şi locuri, precum spitale, siguranţă publică şi vânzări, unde simplitatea, fiabilitatea şi costurile reduse ale pagerelor reprezintă avantaje semnificative.

Marți, din cauza situației din Liban, pagerul a redevenit vedetă. Până și cotidianul francez Le Monde s-a simțit dator cu un articol despre pager. Ca el, multe alte mijloace de informare în masă au scris și oferit explicații despre un dispozitiv pe care totuși nu cu mulți ani înainte l-au folosit oameni de pe întreg globul. 

În ciuda secetei și a caniculei, cartoful dulce a depășit așteptările, cu o producție impresionantă de până la 30 de tone pe hectar, aproape dublă față de cea a cartofului clasic. În comuna Dăbuleni, unii cartofi ating greutăți record de două kilograme.

Economie 2024-10-12 07:00:39

Potrivit statisticilor poliției suedeze, anul 2022 este cel mai sângeros an din 2016, de când autoritățile au început să întocmească astfel de statistici, a relatat duminică televiziunea suedeză, SVT, citată de Agerpres. "Victimele şi trăgătorii sunt din ce în ce mai tineri. În prezent, este vorba adesea de adolescenţi care împuşcă alţi adolescenţi", a declarat un criminolog pentru SVT.

Economie 2022-12-12 10:09:46

Vremea arctică a cuprins marți zone din Rusia, temperaturile din anumite părți ale Siberiei scăzând la minus 58 de grade Celsius, scrie Reuters.

Economie 2023-12-05 15:02:39

Pharrell Williams, director de creaţie pentru linia masculină a casei de modă Louis Vuitton, a deschis marţi Săptămâna Modei de la Paris cu o defilare în aer liber, pe gazon, la sediul UNESCO din capitala franceză.

Economie 2024-06-19 20:07:17

Un poliţist din Vâlcea a fost amendat de colegii săi pentru că nu a respectat limita de înălţime a unui pasaj din Râmnic şi a lovit cu girofarul autospecialei pe care o conducea bara metalică din partea superioară a acestuia, rămânând blocat.

Economie 2023-04-10 17:24:05

Furtuna tropicală Trami, cunoscută local sub numele de Kristine, a provocat moartea a cel puțin 26 de persoane și alte peste 150.000 au fost nevoițe să-și evacueze casele în Filipine, anunță autoritățile joi, 24 octombrie. Furtuna a adus ploi torențiale pe insula Luzon, declanșând inundații masive și alunecări de teren, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Economie 2024-10-24 11:09:27

Atacatorul care a deschis focul, joi, la Universitatea Carolină din Praga și a ucis cel puțin 14 oameni, era student la Facultatea de Arte în cadrul aceleiași instituții, relatează BBC. Avea 24 de ani și locuia într-un sat aflat la 21 de kilometri de capitala Cehiei. 

Economie 2023-12-22 09:00:50

Comisia Europeană va prezenta, miercuri, cadrul legislativ pentru forma digitală a monedei euro, un proiect care a generat teorii ale conspirației dar a produs și ostilitatea băncilor, criticii săi spunând că nu răspunde la o așteptare veritabilă a cetățenilor. 

Economie 2023-06-28 10:10:22