Ministerul Apărării a reacționat, spunând că „publicarea unui raport fals despre „regruparea” trupelor în regiunea Dnepr (Dnipro), care ar fi venit în numele centrului de presă al Ministerului rus al Apărării, reprezintă o provocare".
Kremlinul a refuzat să comenteze situația, spunând că este o problemă a armatei.
Luni, într-o serie de trei alerte de luni, agenția de presă de stat RIA a transmis că comandamentul grupului de forțe rus Dnepr a decis să mute trupele în „poziții mai favorabile” la est de Nipro și a adăugat că, după regrupare, o parte din trupe vor fi dislocate în ofensive pe alte fronturi. Câteva minute mai târziu, RIA a retras toate cele trei alerte fără a oferi explicații.
La rândul său, agenția de stat TASS a publicat o alertă privind regruparea trupelor în poziții mai favorabile, apoi a retras-o, spunând că a fost o greșeală și și-a cerut scuze cititorilor săi.
În trecut, Rusia a folosit expresii similare despre mutarea trupelor în poziții mai favorabile pentru a descrie retragerile.
Mass-media de stat rusă are acces cu prioritate la briefing-urile oficiale și, de obicei, comunică anunțuri militare majore cu puțin timp înainte ca acestea să apară pe canalul Telegram al Ministerului Apărării.
Armata rusă a spus săptămâna trecută că forțele sale au împiedicat o încercare ucraineană de a crea un cap de pod pe malul estic al Niprului și pe insulele din apropiere. Forțele ucrainene au obținut duminică mici progrese pe malul estic (stâng) Niprului în regiunea Herson, pe fondul operațiunilor terestre în curs de desfășurare, notează Institutul pentru Studiul Războiului.
