Handbalistii de la Poli au oficial un nou antrenor

Handbalistii de la Poli au oficial un nou antrenor Imagine

”Ne dorim să avem în lot jucători care vor fi conectați sută la sută pentru această echipă. Și doresc într-un timp cât mai scurt să aduc la echipă jucători de valoare care vor fi certitudini în ediția viitoare de campionat”, ne-a declarat Constantin Ştefan.

Mai mult, în al doilea an de mandat, Poli trebuie să revină în cupele europene, acolo unde a jucat ultima oară în 2009. ”Nu pot să-mi propun alt target de performanță. Lucru ăsta se va vedea în timp. Din această cauză îmi doresc ca suporterii și oamenii din Timișoara să aibă răbdare pentru că va fi o schimbare în bine la echipă”, a adăugat el.Fenici, Grasu, Antonaru, fraţii Ignat şi Cotinghiu vor părăsi echipa, iar Ştefan are acum sarcina dificilă de a crea o nouă echipă la Timişoara.

”Eu trebuie să mă încadrez într-un buget pe care clubul mi-l pune la dispoziție și trebuie să fac alegerile cele mai bune pe care le pot face în acest moment”, ne-a declarat noul antrenor de la CSU Poli Timişoara.

De luna viitoare clubul va avea şi o nouă structură juridică. Poli s-a despărţit de Gligore Czari după turneul final al Cupei României. Alb-violeţii au încheiat sezonul pe locul 7, iar în Cupa României s-au oprit în sferturi.