Guvernul a fost nevoit să sublinieze vineri, 28 martie, că pregătirile pentru organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai sunt în grafic și denunță manipulări care nu fac decât să „stârnească emoție publică”. Mesajul vine după ce, în ultima lună, pe rețelele de socializare au circulat mesaje care induc ideea că alegerile prezidențiale din luna mai nu vor mai fi organizate, întrucât ar fi instituită starea de urgență.
„Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai 2025 pentru alegerea președintelui României este în grafic. Instituțiile implicate în procesul electoral acționează conform calendarului, fondurile necesare pregătirii alegerilor au fost alocate, iar legislația este adoptată încă de la începutul acestui an”, a transmis Guvernul.
Reprezentanții Executivului mai subliniază că orice informație contrară pe acest subiect „este falsă, lipsită de orice fundament și nu face decât să stârnească emoție publică prin manipulare”.
Imediat după violențele din centrul Bucureștiului, de când candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de Biroul Electoral Central, pe TikTok au început să circule diverse mesaje care induceau ideea, fără să existe vreo dovadă, că România ar urma să intre în stare de urgență.
„Vor să ne bage în stare de urgență și va rămâne Bolojan președinte permanent, nu vor mai fi alegeri și ne vor băga în război, trag de timp”, este textul unui clip care circulă pe TikTok încă din 9 martie.
Aceeași idee a fost răspândită și de afaceristul Călin Donca, care l-a susținut deschis pe Călin Georgescu și care, în anul 2023, a fost anchetat de DIICOT pentru delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital.
„Vor stare de urgență acum să nu mai fie alegeri deloc!!!”, a transmis și Donca, pe 9 martie, tot pe TikTok.
O săptămână mai târziu, pe 17 martie, după o întâlnire a președintelui interimar Ilie Bolojan cu autoritățile și instituțiile publice responsabile de organizarea alegerilor prezidențiale, pe TikTok a apărut o nouă teorie.
„Bolojan instaurează stare de urgență adio alegeri”, scria în mesaj.
Mai recent, pe 27 martie, parlamentarul AUR, Mugur Mihăiescu, a scris pe X o postare în care îi întreba pe oameni ce ar face în acest scenariu, în care România ar urma să intre în stare de urgență, iar alegerile din mai să fie anulate.
„Ce veți face în cazul în care până în luna mai, se va uza de un pretext gen situație de urgență sau lege marțială sau orice altceva prin care să amâne sau să anuleze alegerile: A. Luptați pt libertate sau B - nu faceți nimic și acceptați”, este postarea lui Mugur Mihăescu, din 27 martie.
Contactat de Digi24.ro, Mugur Mihăescu susține că a fost o simplă întrebare.
„Trebuie doar să ai puțină imaginație și să te aștepți. (...) Pui o întrebare - domne, se poate așa ceva? A fost o simplă întrebare. Se poate așa ceva? Noi sperăm să nu se poată. E libertate de expresie, se poate, e posibil? Despre asta e vorba”; a comentat Mugur Mihăescu pentru Digi24.ro.
În urmă cu 24 de ore, mesajul a fost răspândit din nou, cu aceeași idee. A fost înlocuit personajul. I se atribuie direct lui Marcel Ciolacu o declarație, care în realitate nu a existat.
„Nu vor mai fi alegeri în luna mai, se va da stare de urgență”, este afirmația falsă folosită pe rețelele de socializare și atribuită premierului.
În paralel, pe rețele de socializare, mai circulă și mesaje demontate de MApN în repetate rânduri cum că „tinerii cu cetățenie română” ar fi înrolați în armată.
Totodată, mesaje privind instituirea stării de urgență au apărut pe Tiktok încă din luna decembrie. Atunci, însă, starea de urgență nu era legată de alegeri, ci de teoria că „România va intra în război”.