• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 10:36:28
  • Sursa:
Guvernul american va ajuta Transelectrica sa se apere de atacuri cibernetice Imagine

Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA) va sprijini Transelectrica să se apere de atacuri cibernetice prin constituirea unui Centru Operaţional de Securitate, cu o investiţie americană în valoare totală de 2,7 milioane de dolari, informează Agerpres.

Colaborarea româno-americană pentru implementarea acestui proiect a fost marcată în cadrul unei ceremonii oficiale găzduite de Transelectrica, în prezenţa reprezentanţilor de nivel înaltal Guvernului Statelor Unite ale Americii în România, precum şi a firmelor implicate în consorţiu, se spune în comunicat.

"Apreciem susţinerea activă a partenerilor americani în demersurile noastre de consolidare a securităţii cibernetice, o componentă fundamentală a tranziţiei energetice. Într-un context al evoluţiei ameninţărilor cibernetice este indispensabilă eficientizarea întregului proces de prevenire şi apărare împotriva potenţialelor pericole şi atacuri cibernetice, prin dezvoltarea unor noi instrumente de securitate şi resurse specializate. De asemenea, în acord cu Directiva NIS care prevede măsuri eficiente pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice în Uniunea Europeană, Transelectrica îşi dezvoltă strategia în domeniul securităţii cibernetice prin demersuri şi soluţii integrate care vor asigura desfăşurarea activităţii Operatorului Naţional de Transport şi Sistem din România în condiţii optime de siguranţă, atât la nivel intern, cât şi în plan extern, în relaţia cu ceilalţi operatori de transport şi de sistem", a declarat Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica.

La rândul său, directorul USTDA, Enoh T. Ebong, a apreciat că acest proiect-pilot va contribui la sprijinirea eforturilor Transelectrica de a optimiza implementarea de soluţii inovatoare specifice nevoilor sale.

"România îşi consolidează sectorul energetic prin investiţii strategice în domenii precum securitatea cibernetică. Acest studiu şi acest proiect-pilot vor sprijini eforturile Transelectricade a optimiza implementarea de soluţii inovatoare specifice nevoilor sale. Acest proiect este, de asemenea, un bun exemplu al rolului de catalizator pe care USTDA îl joacă în facilitarea parteneriatelor între industria americană şi sponsorii de proiecte din străinătate", a adăugat oficialul Statelor Unite ale Americii.

Înfiinţarea unui Centru Operaţional de Securitate la nivelul Transelectrica, companie strategică de interes naţional, va fi un mecanism dinamic esenţial de răspuns la ameninţările ciberneticeşi va contribui la creşterea nivelului de securitate al companiei, prevenind şi tratând prin sisteme de securitate avansate, potenţialele incidente de securitate cibernetică.

CNTEE Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem naţional, îndeplinind un rol fundamental în lanţul valoric al energiei electrice şi în asigurarea schimbului informaţionalcu ceilalţi operatori de transport şi de sistem pentru energie electrică din reţeaua europeană.

Transelectrica gestionează şi operează o reţea electrică de transport de circa 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene şi 81 de staţii electrice de transformare.

Michael Waltz, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Donald Trump, consideră că este de conceput un acord pentru Ucraina, în cadrul căruia aceasta ar primi garanții de securitate, dar ar putea suferi și pierderi teritoriale în acest proces. Într-un interviu acordat ABC News, Waltz a subliniat că un astfel de acord ar putea viza garantarea statutului viitor al Ucrainei, dar nu a precizat ce formă ar putea lua aceste garanții de securitate, scrie Ukrainskaia Pravda.

Economie 2025-03-17 17:33:57

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra necesităţii de a accelera livrările de arme, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2024-04-29 20:39:47

După o lansare reuşită miercuri, pentru care a fost nevoie de un deceniu, misiunea capsulei Starliner a Boeing, companie încercată în ultimul timp de o serie de incidente cu avioanele sale, pare să aibă noi probleme în drumul său către Staţia Spaţială Internaţională. NASA a detectat scurgeri de heliu la bordul capsulei, dar spune că misiunea nu este pusă în pericol.

Economie 2024-06-06 13:02:35

Organizația teroristă Hamas a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video care prezintă distrugerea unor tancuri ale armatei israeliene, inclusiv cel mai modern model de astfel de blindat - Merkava 4 - cu ajutorul unor drone kamikaze.

Economie 2023-10-10 15:10:04

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, percheziţii în judeţele Prahova, Ialomiţa şi Constanţa la persoane bănuite că ar fi recrutat mai multe minore pe care le-ar fi obligat să se prostitueze. În urma descinderilor, patru persoane au fost duse la audieri.

Economie 2022-12-21 18:50:55

Laurențiu Pleșca, cercetător în cadrul Centrului Român de Studii Ruse, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-10-17 15:58:15

Angajații Metrorex ar putea intra în grevă, luna viitoare, după ce negocierile dintre sindicate și conducerea companiei au eșuat. Azi, lucrătorii la metrou decid dacă încep protestul sau încearcă noi negocieri.

Economie 2024-10-25 10:27:53

Creşterea timpilor de aşteptare în staţii este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom, cu care Metrorex are un contract în vigoare, numărul trenurilor aflate în circulaţie fiind cu 38% mai mic decât în mod normal, anunță Metrorex.

Economie 2022-07-21 14:54:57