• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-23 20:08:04
  • Sursa:
Guvernul adopta, joi, hotararea prin care va declara doliu national in Romania, sambata, la inmormantarea papei Francisc Imagine

Guvernul adoptă, în ședința de joi de la ora 13.00, o hotărâre prin care în România să fie decretată zi de doliu național sâmbătă, atunci când vor avea loc funeraliile papei Francisc.

„În memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare, se declară ziua de 26 aprilie 2025 zi de doliu naţional pe teritoriul României”, prevede hotărârea de Guvern.

În ziua de doliu naţional de pe 26 aprilie toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

Drapelul României în bernă va mai fi arborat în următoarele locuri:

Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

În ziua de 26 aprilie 2025 posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

„Anunţul decesului Sanctităţii Sale Papa Francisc a stârnit o profundă întristare atât în rândul credincioşilor Bisericii Catolice, cea mai numeroasă comunitate creştină din lume, precum şi pentru credincioşii şi liderii spirituali de pretutindeni, generând reacţii puternice la nivel global. Un lider spiritual de o înaltă ţinută morală, Papa Francisc s-a remarcat mai ales prin implicarea activă în viaţa societăţii contemporane, adoptând poziţii ferme faţă de principalele provocări geo-politice ale ultimului deceniu. Sanctitatea Sa Papa Francisc a fost o personalitate profund apreciată de poporul român, preţuire evidenţiată în mod deosebit cu ocazia vizitei apostolice în România, desfăşurată în anul 2019”, scrie, în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern.

Documentul amintește și de „vizita istorică” Papei Francisc în România.

„Această vizită istorică a fost una cu totul specială, remarcându-se atât prin deschiderea şi căldura cu care Pontiful Roman s-a adresat credincioşilor, cât şi prin durata şi anvergura sa. A fost cea mai extinsă vizită efectuată de Sanctitatea Sa într-o ţară majoritar ortodoxă şi, totodată, una dintre cele mai ample din întregul său pontificat, reflectând apropierea sinceră şi sensibilitatea sa faţă de identitatea spirituală şi culturală a poporului român”, mai scrie în document.

„În cadrul acestei vizite apostolice, Papa Francisc a avut întâlniri oficiale cu reprezentanţii Statului Român, precum şi cu liderii diferitelor culte religioase din România. A vizitat Patriarhia Română şi Catedrala Naţională Ortodoxă şi au fost organizate ceremonii religioase în mai multe locuri ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Şumuleu Ciuc şi Blaj. La Blaj, în cadrul primei Sfinte Liturghii pontificate de Sanctitatea Sa în ritul bizantin, Papa Francisc a adus un omagiu martirilor credinţei din perioada regimului comunist, prin solemnul act al beatificării celor şapte episcopi greco-catolici români: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu”, conform sursei menționate.

Guvernul mai arată, în nota de fundamentare a hotărârii respective, că preocuparea sa constantă pentru situaţia migranţilor a reprezentat una dintre direcţiile esenţiale ale pontificatului său, reflectând atenţia profundă acordată dimensiunii sociale a misiunii Bisericii.

„În acest spirit, Papa Francisc a susţinut în mod activ comunităţile româneşti din diaspora, înlesnind accesul acestora la viaţa religioasă prin oferirea de lăcaşuri de cult, cu precădere comunităţilor ortodoxe, asigurând astfel un cadru spiritual de rugăciune şi apartenenţă în afara graniţelor ţării”, precizează sursa citată.

Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost mutat miercuri în Bazilica Sfântul Petru, pentru a permite credincioşilor catolici să îi aducă un ultim omagiu înainte de funeraliile de sâmbătă. Înainte de a fi depus în Bazilica Sfântul Petru, trupul papei a fost pregătit să reziste căldurii de primăvară din Roma printr-o procedură specială de îmbălsămare.

Comisia Europeană a acceptat amendamentele aduse de Germania la regulamentul care interzicea vânzarea de mașini noi cu motor pe combustie după 2035 și va permite comercializarea automobilelor care folosesc așa-zișii carburanți ecologici și după această dată, au anunțat oficiali din ambele părţi, informează Agerpres.

Economie 2023-03-25 14:21:13

China doreşte o cooperare mai strânsă cu Iranul în cadrul BRICS şi pe alte platforme, a declarat joi preşedintele chinez Xi Jinping.

Economie 2023-08-24 15:24:08

Armata rusă încearcă să treacă granița dintre Rusia și Ucraina în regiunea Sumî și să izoleze forțele ucrainene de rutele lor logistice, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Frontieră, Andrii Demcenko, luni, la televiziunea națională, informează Kiev Independent.

Economie 2025-03-03 17:12:27

Triplă campioană mondială cu echipa naţională de handbal a României, Ana Stark-Stănişel a decedat la vârsta de 89 de ani, a anunţat, marţi, CS Rapid Bucureşti, club cu care a câştigat în cariera sa Cupa Campionilor Europeni.

Economie 2024-03-26 18:52:21

Senatul a adoptat luni un proiect de lege prin care autorităţile ar putea notifica cetăţenii că urmează să le expire cartea de identitate, paşaportul sau carnetul de conducere. Propunerea legislativă urmează să fie votată de către Camera Deputaţilor, care este for decizional, relatează News.ro.

Economie 2024-06-03 18:06:49

Vladimir Putin a amenințat recent că va aduce trupe militare la granița cu Finlanda. Această amenințare este una cu impact major având în vedere faptul că granița se întinde pe o suprafață de 1300 km. Finlanda se bucură acum de protecția NATO, ceea ce înseamnă că amenințarea lui Putin este puțin probabil să cauzeze temeri prea mari, relatează Politico. 

Economie 2024-04-09 11:31:19

Candidata democrată la alegerile prezidențiale din noiembrie, Kamala Harris, actualul vicepreședinte al SUA, a acceptat invitația postului de televiziune CNN de a participa la o nouă dezbatere cu contracandidatul său republican, fostul președinte Donald Trump. Dacă Trump va accepta, confruntarea ar putea să aibă loc pe 23 octombrie, scrie Axios.

Economie 2024-09-21 23:53:58

Un bărbat de 74 de ani a fost amendat, sâmbătă, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş.

Economie 2024-06-01 17:16:29