• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-23 17:00:19
  • Sursa:
Guvernul a aprobat proiecte de investitii in infrastructura de transport si mediu in valoare totala de 260 milioane lei Imagine

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a adoptat, marţi, o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi mediu, iar valoarea totală a proiectelor de investiţii aprobate este de 260 milioane lei.

Banii aprobați de Executiv marți vor fi împărțiți pentru mai multe regiuni ale ţării, în proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.

„Cele mai substanţiale două proiecte se referă la îmbunătăţirea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Vaslui şi Mureş finanţate din împrumuturi obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceste proiecte vor contribui la protecţia împotriva inundaţiilor, iar investiţiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei şi au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării permanente Soleşti pe râul Vaslui, în valoare mai exactă de 101 milioane lei, şi a nodului hidrotehnic de pe râul Mureş din municipiul Târgu Mureş, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ţinând cont de inundaţiile care au afectat oamenii în aceste zone, în anii trecuţi”, a transmis Mihai Constantin, la finalul şedinţei de marţi a Executivului.

El a mai anunţat că Guvernul a suplimentat cu circa 20 de milioane fondurile alocate pentru exproprieri pentru autostrada de centură Bucureşti.

„În ceea ce priveşte infrastructura de transport, deciziile de astăzi se vor concretiza în realizarea următoarelor proiecte finanţate din fonduri europene şi naţionale: lucrările la Autostrada de Centură Bucureşti, investiţie ce va contribui la fluidizarea traficului în Capitală, vor continua. Guvernul a suplimentat astăzi cu aproximativ 20 de milioane de lei fondurile alocate pentru despăgubirea proprietarilor ale căror proprietăţi sunt expropriate pentru că se află pe amplasamentul lucrării de investiţii. Unele reglaje privind sumele prevăzute ca despăgubire pentru proprietarii expropriaţi se fac şi pentru terenuri aflate pe amplasamentele următoarelor proiecte: Autostrada Sibiu-Piteşti - secţiunea Curtea de Argeş-Piteşti, precum şi variantele ocolitoare ale municipiilor Constanţa, Bârlad şi Sfântul Gheorghe”, a conchis Constantin.

Un copil de un an şi opt luni, care a plecat dintr-o grădiniţă din Alba Iulia, fără ca personalul să observe absenţa sa, a fost găsit pe stradă, desculţ, la 200 de metri de unitatea de învăţământ. Nici tânăra care a dus copilul la grădiniţă, nici reprezentanţii instituţiei nu au anunţat Poliţia, aceasta demarând verificări cu privire la posibile fapte de neglijenţă în serviciu, scrie News.ro

Economie 2023-07-14 14:40:01

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marți, în exclusivitate, la Interviurile Digi24.ro, că a citit jurnalul lui Petre Daea, care i-a fost lăsat în iunie, la ceremonia de predare-primire a mandatului, adăugând că acesta conține toate lucrurile pe care le-a făcut și toate proiectele pe care le-a început, fiind scris de mână.

Economie 2023-09-19 17:42:34

Dezvoltarea medicamentului Lenacapavir, care previne infectarea cu virusul HIV, este cea mai importantă descoperire ştiinţifică din 2024, a stabilit un juriu din cadrul revistei Science, care desemnează „Descoperirea anului”.

Economie 2024-12-13 11:36:28

Peste 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, aproape jumătate dintre ele ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, informează joi Salvamont România.

Economie 2023-12-28 09:16:38

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor, dar şi o nouă modalitate de formare a cadrelor didactice şi motivarea lor în carieră sunt lucruri „foarte importante” pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor, motiv pentru care se va acţiona „cu şi mai multă hotărâre” în implementarea măsurilor din noua lege a învăţământului preuniversitar.

Economie 2023-12-08 22:51:17

Ziua păcălelilor este marcată în fiecare an pe 1 aprilie, în mai multe țări europene. Este o zi în care oamenii fac farse amuzante sau își păcălesc apropiații, dar și ziua în care ajung să se răspândească o serie de informații sau știri false. De-a lungul anilor au existat câteva farse memorabile, care au păcălit milioane de oameni prin modul elaborat în care au fost expuse public.

Economie 2025-04-01 07:00:50

Şase băieţi şi şapte fete, membri ai aceleiaşi familii din municipiul Roman, au fost transportaţi la spital după ce s-au intoxicat voluntar cu medicamente homeopate, a informat, joi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ.

Economie 2023-03-16 11:06:49

Zborul desfăşurat luni, de deportare de migranţi din SUA în Guatemala, a costat probabil cel puţin 4.675 de dolari pentru fiecare migrant, potrivit datelor furnizate de oficiali din cele două ţări, relatează joi agenţia Reuters, care notează că suma este de peste cinci ori mai mare decât costul de 853 de dolari al unui bilet dus la clasa întâi pe American Airlines din El Paso, Texas, punctul de plecare al zborului, potrivit unei analize a tarifelor aeriene disponibile publicului.

Economie 2025-01-30 14:51:11