• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-24 18:01:20
  • Sursa:
Grupuri de ecologisti au inceput proteste pe mai multe aeroporturi europene. Actiunile afecteaza orarul zborurilor Imagine

Activişti ai unor organizații ecologiste au lansat miercuri dimineaţă o acţiune aparent coordonată de perturbare a mai multor aeroporturi majore europene, acţiune care a condus la mai multe arestări, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Aeroportul ce deserveşte oraşele germane Koln şi Bonn a suspendat patru ore zborurile după ce activişti de mediu ai grupului „Last Generation” au pătruns pe platforma aeroportului după ce au tăiat gardurile de protecţie şi apoi s-au imobilizat lipindu-şi mâinile de sol.

„Astăzi a fost abia începutul. Vom repeta asta în săptămânile următoare în Germania, Europa şi în alte locuri în lume”, a spus în faţa presei o activistă a acestui grup, care cere guvernului german să pledeze pentru un acord global de eliminare a petrolului, gazului natural şi cărbunelui până în anul 2030. Ea a refuzat să spună dacă ţinta acestor acţiuni vor fi şi Jocurile Olimpice de la Paris.

Aceeaşi grupare avertizase anterior că miercuri vor fi proteste ecologiste împotriva aeroporturilor din Europa şi America de Nord. Totuşi, acestea nu au provocat perturbări majore, forţele de ordine acţionând la timp.

Astfel, nouă activişti ai grupului „Just Stop Oil” care au încercat să perturbe activitatea aeroportului londonez Heathrow au fost arestaţi de poliţia britanică, imagini publicate de respectivul grup arătând poliţişti britanici reţinând persoane pe o şosea de lângă gardul din apropierea unei piste a aeroportului.

În Norvegia, trei activişti au fost opriţi după ce au făcut o gaură într-un gard şi au pătruns pentru scurt timp pe o pistă a aeroportului capitalei Oslo, menționează sursele citate de Agerpres.

În Finlanda, nouă militanţi au blocat pentru scurt timp controlul de securitate al aeroportului din Helsinki, în timp ce la Barcelona alţi cinci au fost reţinuţi înainte de a se imobiliza pe platforma aeroportului, cum au făcut cei care au pătruns în aeroportul german Koln-Bonn.

În oraşele elveţiene Zurich şi Geneva activiştii de mediu au încercat să blocheze drumurile de acces spre aeroporturi, cinci dintre ei fiind arestaţi la Zurich.

„Noi refuzăm să murim pentru combustibilii fosili. Arderea continuă a petrolului, gazului şi cărbunelui, în timp ce trecem praguri ireversibile care ameninţă să ne scape de sub control clima într-o manieră care se accelerează rapid, pune în pericol stabilitatea de care depinde întreaga noastră societate”, a declarat un purtător de cuvânt al „Just Stop Oil” într-un comunicat.

„Liderii noştri politici trebuie să acţioneze pentru a ne proteja populaţia, lucrând împreună cu alte ţări pentru a stabili un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic care să oprească extracţia” şi utilizarea combustibililor fosili până în 2030, adaugă acelaşi reprezentat al ONG-ului ecologist.

Patru membri ai acestui ONG au fost condamnaţi recent în Regatul Unit la pedepse între patru şi cinci ani de închisoare pentru blocarea unei autostrăzi şi au primit sprijin din partea a peste 1.200 de celebrităţi, artişti sportivi sau cadre universitare, care au denunţat „injustiţia” acestor sentinţe.

Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează cu privire la cazuri de dezinformare provenind din Rusia. FBI anunță că a identificat videoclipuri false privind alegerile, promovate pe filiere rusești.

Economie 2024-11-02 09:57:00

Guvernul Statelor Unite este dezamăgit de faptul că Ungaria încă refuză să ratifice aderarea Suediei la NATO, a declarat ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, relatează The Guardian. Diplomatul american spune că guvernul ungar este „foarte singur” și că politica externă a lui Viktor Orban este „fantasmagorică”.

Economie 2024-01-26 17:14:52

Financial Times l-a desemnat „Personalitatea anului” pe președintele ucrainean, care se descrie ca un om obișnuit, cu „gusturi umile și un profund simț al umanității”, scrie The Guardian.

Economie 2022-12-05 11:33:45

Reprezentanţii şcolilor publice din oraşul american Seattle au depus o plângere în instanţă împotriva platformelor de socializare, precum Facebook şi TikTok, pe care le acuză de „atingeri aduse sănătăţii mintale a publicului tânăr”. Rețelele sociale provoacă anxietate, o depresie în creştere în rândul elevilor şi tentative de sinucidere, se arată în plângere.

Economie 2023-01-09 12:16:34

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, că nu avem probleme doar cu ursul, ci şi cu lupii, șacalii, şi cu porcii mistreţi care fac pagube mari în agricultură, transmite News.ro.

Economie 2023-09-14 15:56:00

Mihai Tudose acuză PNL că a lăsat PSD singur în fața protestelor transportatorilor și fermierilor, deși la greva profesorilor, Ciolacu „a fost 24/24, alături de Ciucă și și-a luat și el înjurăturile egal cu premierul.” „Ați văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în față? Avem și noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss, de la Digi24.

Economie 2024-01-19 20:24:07

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că măsura privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, pe care marile lanţuri de magazine a început să o aplice de la 1 august, a scăzut deja preţurile cu 35% şi chiar 50%.

Economie 2023-08-03 11:37:50

Temperatura maximă în Capitală se va situa vineri în jur de 8 - 9 grade, însă va scădea semnificativ, ajungând duminică în jurul valorii de 1 grad, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, informează Agerpres.

Economie 2023-02-03 12:06:35