• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-09 18:38:24
  • Sursa:
Grupe de acomodare pentru elevii intorsi in tara - proiect trecut de Parlament: cursuri de limba, cultura si civilizatie romana Imagine

Parlamentul a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege prin care şcolile vor organiza grupe de acomodare destinate elevilor întorşi în ţară. Elevii vor beneficia de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii, arată un comunicat de presă.

„Marți, 6 septembrie, Parlamentul a adoptat cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă a deputatelor Simina Tulbure şi Oana Țoiu privind sectorul educaţiei.

Proiectul are menirea de a facilita tranziţia educaţională a elevilor anterior şcolarizaţi în străinătate şi de a asigura crearea unui context coerent pentru a derula un asemenea demers. Pornind de la cercetările efectuate în prealabil şi de la situaţia actuală în materie de integrare educaţională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă şi de maximă actualitate.

Oferirea acestui sprijin aduce beneficii care pot fi identificate în mai multe planuri. Pe de-o parte, copilul sau tânărul este ajutat să exceleze şi să îşi demonstreze capacităţile la toate disciplinele, primind suport pentru a se exprima corect, atât în scris, cât şi oral, crescând astfel semnificativ şansele de a-l transforma într-un cetăţean bine integrat şi implicat.

Cătălina, o tânără anterior şcolarizată în Italia, declară despre experienţa reintegrării în sistemul educaţional din România următoarele: «Dacă nu aş fi făcut pregătiri în particular cu profesori plătiţi pentru asta din pura voinţă a mea şi a părinţilor mei sau dacă părinţii mei nu ar fi avut posibilitatea să îmi plătească pregătirile, cu siguranţă nu aş fi reuşit să trec clasa sau nu aş fi luat examenul de bacalaureat».

De asemenea, prin intermediul acestei măsuri, este încurajată întoarcerea românilor stabiliţi în străinătate, demonstrându-le că statul român face demersuri pentru ca integrarea lor şi a familiei lor să fie cât mai uşoară. Astfel se diminuează semnificativ cazurile în care aceştia sunt nevoiţi să se întoarcă în străinătate deoarece copiii lor nu reuşesc să-şi exploateze potenţialul din cauza lacunelor lingvistice şi implicit a lipsei integrării depline într-un nou mediu academic.

În aceeaşi măsură, statul şi societatea vor beneficia, în primă fază, de sprijinul şi de avantajele întoarcerii unui număr mai mare de familii din Diaspora, urmând ca tinerii şi copiii sprijiniţi să devină actori importanţi în dezvoltarea ţării care a ştiut să-i ţină aproape.

«Proiectul de lege, prin grupele de acomodare pe care le reglementează, oferă elevilor întorşi în România dreptul de a beneficia de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii. Cum, unde şi la ce nivel vor învăţa copiii lor sunt aspecte care înclină puternic balanţa părinţilor care trebuie să decidă dacă se întorc sau nu în ţară. Acest proiect e menit să le uşureze măcar un pic decizia în favoarea României. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi votat pentru adoptarea legii», a declarat Simina Tulbure, deputată de Diaspora şi co-iniţiatoarea proiectului de lege.

«În plină pandemie, românii din Diaspora au trimis acasă 3,4 miliarde de euro, depăşind investiţiile străine directe pentru prima dată în ultimul deceniu. Este cel mai ridicat nivel al remitenţelor din UE dar România are nevoie, în special, de mintea, de energia, de spiritul antreprenorial al românilor care sunt acum răspândiţi prin toate colţurile lumii.

Să le cerem să se întoarcă este în zadar până nu folosim mai cu rost banul public şi nu creştem pentru toţi românii standardele educaţionale şi ştim că familia rămâne pe primul loc în decizii, peste 70% din banii trimişi acasă fiind destinaţi sprijinului pentru aceasta.

Pentru copiii familiilor care aleg să se întoarcă de acum şcolile vor organiza grupe de acomodare pe tot parcursul anului, în paralel cu cursurile tipice, şi sperăm că o integrare mai bună a copiilor va stabiliza şi o reinserţie de succes a părinţilor pe piaţa forţei de muncă unde acum avem un deficit de resurse umane calificate», a declarat Oana Țoiu, deputată de Bucureşti şi co-iniţiatorarea proiectului de lege”, arată un comunicat de presă al deputatei neafiliate Simina Geanina Daniela Tulbure.

Alegerea legumelor și fructelor de la piață a devenit o adevărată loterie. Mâncăm produse pline de pesticide fără măcar să știm ce am cumpărat. Autoritățile statului ne spun că totul este în regulă, și că țin situația sub control. În realitate habar nu au ce cantitate de produse neconforme există pe piață. Și asta pentru că se testează foarte puțin. În plin sezon al verdețurilor, în București se testează doar o ceapă verde, un usturoi, un leuștean, o salată, un spanac și un cartof. Nu este verificată nici măcar o singură ridiche roșie. Totul în condițiile în care, pe piață, există zeci de tone de produse. Urmăriți un nou episod Statul la Stat. 

Economie 2024-04-11 09:15:34

Autorităţile din Singapore au anunţat acordarea unor prime substanţiale, care pot ajunge până la 69.000 de euro, pentru a încuraja infirmierele să rămână în sistemul public de sănătate din Singapore, care se confruntă cu o penurie de personal şi îmbătrânirea populaţiei, transmite AFP.

Economie 2024-02-21 12:02:47

Nivelul amenințării teroriste rămâne ridicat în Europa, avertizează un document de lucru al Uniunii Europene. Situația din Siria ar putea favoriza reapariția grupărilor jihadiste, fie prin deplasări spre Europa, fie prin activarea de la distanță a extremiștilor, potrivit Agerpres.

Economie 2025-05-12 16:44:56

Omul de ştiinţă italian Sammy Basso, renumit pentru vizibilitatea pe care a oferit-o progeriei, o boală rară ce provoacă îmbătrânirea prematură, sindrom cu care a fost diagnosticat şi pe care l-a studiat, a încetat din viaţă la vârsta de 28 de ani, conform unui anunţ postat pe conturile sale de pe reţelele sociale, citat duminică de EFE și Agerpres.

Economie 2024-10-06 13:32:18

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale sau să fie daţi oameni afară, menţionând că Poşta Română este o "instituţie strategică" şi trebuie văzut cum se poate dezvolta această companie, nu cum să-i fie restrânsă activitatea, transmite Agerpres.

Economie 2024-11-22 00:22:02

Un bărbat din Măgurele, județul Ilfov, a murit după ce a fost torturat în propria locuință de mai mulți indivizi mascați pentru 100.000 de euro pe care îi avea în cont. Aceștia i-au cerut codul PIN al cardului bancar, iar când a refuzat să-l dezvăluie, aceștia l-au legat cu cabluri și l-au bătut crunt. Trei suspecți au fost identificați după ce au încercat să folosească cardul victimei la un bancomat din Tulcea, aceștia fiind audiați în prezent.

Economie 2025-03-27 23:27:20

A fost forat primul kilometru de tunel de autostradă din România, pe secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu Pitești, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

Economie 2024-05-03 14:21:25

Rusia a testat o rachetă nucleară strategică la doar 24 de ore după ce președintele rus Vladimir Putin a lansat o amenințare nucleară la adresa Occidentului. Anunțul a fost făcut de Ministerul rus al Apărării.

Economie 2024-03-01 17:38:15