Vladimir Putin a fost inventat pentru că rușilor le era rușine cu Elțin. Giuliano da Empoli ne-a reamintit, în „Magul de la Kremlin”, scena în care Bill Clinton face o criză de râs, la o conferință de presă, lângă un Elțin beat cui, pe care îl și ia în brațe cu condescendență; or, spune un personaj din romanul lui da Empoli, cu Putin nu îți permiți să te hăhăi și să te tragi de șireturi ca și cum ai disprețui marea putere a Moscovei.

Dacă e adevărat că principala funcție simbolică a lui Putin a fost să joace acest rol de sperietoare solemnă, atunci rolul fostului ofițer KGB a luat sfârșit ieri, când el s-a arătat mai ridicol decât Elțin. În vreme ce un fost pușcăriaș sovietic, declarat oficial trădător, care demascase minciunile legate de invazia din Ucraina, se îndrepta cu veselie și alai spre Moscova, ucigând pe drum, spun mai multe surse, cel puțin 13 piloți și militari, tot ceea ce a putut face marea putere rusă – forța care cerea o lume multipolară doar pentru a-i fi recunoscut dreptul natural de a-și teroriza vecinii, centrul de putere care amenința NATO să se retragă pe aliniamentul Războiului Rece – a fost să sape o groapă bezmetică într-o șosea de lângă Moscova. Și să îi satisfacă celui declarat oficial tradător toate solicitările – că doar cu asta se îndeletnicesc marile puteri. 5000 de hoți, ucigași, tâlhari (Prijogin inclus) și violatori eliberați de Wagner din închisori și angajați să lupte sub steagul unui SRL au fost îndeajuns de înfricoșători încât „temutul Kremlin” – de unde Medvedev amenință o dată la trei zile, îmbujorat ca Elțin, cu bomba atomică – să ia hotârârea strategică, eroică, de a trimite un excavator să dea o gaură într-un drum, să organizeze un Stalingrad mai mic, cât de cât, pe autostradă, în vreme ce „noii țari” fugeau ca bezmeticii pe unde găseau un buncăr.

Din sutele de ore de făcut fotografii virile pe tatami, în slip și dresuri militare, călare și cu pectoralii încordați, s-a ales praful; moștenirea imagologică a lui Putin a devenit, de ieri, acea gropă absurdă, care este, în mod evident, groapa sa politică. Nici un lider nu rămane la putere în Rusia după ce pierde un război, după ce tancurile se plimbă prin orașe în regimul său și după ce devine ridicol. Tot aparatul de stat din Rusia știe astăzi că războiul de agresiune împotriva Ucrainei e o fundătură morală, militară, diplomatică și economică, că obiectivele nu vor fi niciodată atinse, că Putin și clica lui nu pot negocia o soluție onorabilă de ieșire din catastrofa pe care au produs-o. Indiferent cum vor încerca să împacheteze propagandiștii fanatici ai Moscovei balamucul de ieri, chiar dacă negocierile între militari, oligarhi și mafioți vor dura o vreme, toți rușii înțeleg, instinctiv, că Putin a devenit, după „fuga lui Prigojin” – întocmai precum Ceaușescu după „fuga lui Pacepa” – un bătrânel care mai mult încurcă cu cârpelile lui („să facem o firmă de mercenari, știu eu un un bucătar de încredere care o poate conduce – și negăm orice legătură”) și pe care toți își doresc de-acum, mai cu rușine, mai cu smuceală, să îl suie în sfârșit în elicopter.