Sorin Grindeanu: Sigur, se fac greșeli și de partea guvernării, e normal, sau normal e să fie din ce în ce mai puține. Există o parte a Opoziției, care parcă e pe „mod avion”. Nu există! Scuzați-mă, dar nu există o parte a Opoziției. Domnii de la USR sunt pe „mod avion” în acest moment, și nu știu decât un lucru – să spună despre Justiție, dar când o veni vorba de Vlad Voiculescu - „mod avion”, se aplică numai la alții, sau de doamna de la Sectorul 1, iarăși se aplică numai la alții, și de două, trei puncte. În rest...
Într-o țară democratică trebuie să existe Putere și Opoziție. Dacă nu știi să-ți faci treaba de Opoziție, o acaparează altcineva, care în cazul ăsta este reprezentată de cei doi (George Simion și Diana Șoșoacă – n.red.).
Faptul că derapăm pe o zonă populistă, și faptul că în acest moment ajungem să spunem că Opoziția în România este reprezentată de cei doi, Simion și Șoșoacă, este cauzată și de „modul avion” în care fac politică cei de la USR, când punem telefonul pe „mod avion”. Cam așa se întâmplă.
Nevenind cu propuneri concrete, nevenind cu politici publice... Nu știu decât să critice. Și asta, într-un mod nefundamentat în ultima vreme.
Eu îi știam pe domnii aceștia de la USR că sunt argumentați, că știu ce vorbesc. De vreo doi ani mi se pare că sunt așa, cum v-am spus mai devreme. Dar nu e treaba mea, e treaba lor, că nu fac eu politica USR.
