• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-15 11:33:10
  • Sursa:
Grindeanu: E record bugetul la Transporturi pentru anul 2024. Asta nu inseamna ca e destul, noi de fiecare data cerem tot mai mult Imagine

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, după vizita la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada Transilvania - secţiunea Cheţani-Câmpia Turzii, că este record bugetul la Transporturi pentru anul 2024, dar asta nu înseamnă că e destul. „Noi de fiecare dată cerem tot mai mult”, spune el. 

Grindeanu a declarat că cei de la Strabag aveau termen să finalizeze acest tronson în august 2024. „Asta înseamnă cu opt, nouă luni mai repede, felicitări, este un lucru care trebuie subliniat. Acest tronson în sfârşit acoperă bucata lipsă dintre Târgu Mureş şi Cluj, e un lucru important pentru zonă, undeva în septembrie noi am mai dat drumul la un tronson de pe Autostrada Transilvaniei, de la Nuşfalău”, a precizat Grindeanu.

El a menţionat că „lucrurile sunt pe drumul corect”. „Ne-am asumat noi şi echipa de la CNAIR ca până la sfârşitul anul viitor să dăm drumul la cel puţin 250 de km de autostradă şi drum expres, un lucru absolut realizabil, dar acest lucru nu se poate face doar de noi, mai lipsesc sau ar trebui să fie încă două componente, pe de o parte de la Guvern, să avem finanţare şi am avut şi avem şi în noul buget, e record bugetul la Transporturi pentru anul 2024. Asta nu înseamnă că e destul, pentru că noi de fiecare dată cerem tot mai mult. La CNAIR s-a dublat. S-a dublat şi la Transporturi, faţă de 2021 când s-a preluat acest minister de către noi. În al doilea rând trebuie să avem companii serioase, cum este şi această asociere, ca să se înscrie în termenele asumate prin contract”, a spus ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a mai spus că probabil joi seara se va da în circulaţie acest tronson.

„Vineri, sâmbătă, se va da în circulaţie şi un alt tronson, de 32 de km, aproximativ, între Craiova şi Piteşti, drumul expres, urmând ca pe finalul anului să mai dăm drumul la, eu sper mai mult de 20 km din A0 sud lângă Bucureşti. În primele luni ale anului viitor, că tot vorbim de compania Strabag, se va finaliza probabil şi descărcarea de la Oradea la A3 care iarăşi este extrem de importantă pentru zona respectivă”, a mai anunţat ministrul.

Dictatorul pro-rus din Nicaragua, Daniel Ortega, i-a numit pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și pe președintele ucrainean Volodmir Zelenski fii ai diavolului și ai lui Hitler într-un discurs televizat, scrie POLITICO.

Economie 2024-10-16 00:03:17

OMV se aşteaptă ca livrările din Rusia prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia aşa cum era planificat, după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat luni grupul energetic austriac, după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip „forţă majoră” cu privire la livrările de gaze.

Economie 2022-07-19 08:48:38

Producătorul auto ceh Skoda care face parte din grupul Volkswagen ia în calcul să nu mai producă mașini în China, ci doar să le vândă. Decizia finală va fi anunțată anul viitor, a anunțat directorul general Klaus Zellmer într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2022-12-12 09:05:00

Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată pe motiv că nu au încă un nepot. Ei i-au dat un termen limită de un an de zile sau, în caz contrar, să le plătească despăgubiri de 50 de milioane de rupii (615.000 de euro).

Economie 2022-05-13 09:12:35

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele unor persoane bănuite de falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate străine şi înşelăciune, după ce ar fi achitat un telefon mobil cu euro, asupra cărora există suspiciunea că ar fi fost contrafăcuţi.

Economie 2022-12-20 15:02:49

Două baraje piscicole din în judeţul Galaţi, grav afectat de inundaţii, au cedat, anunță Apele Române, care avertizează că apa din aceste baraje va ajunge pe terenurile agricole.

Economie 2024-09-14 13:12:46

The Crooked House, un pub istoric din West Midlands, în Anglia, avea o trăsătură distinctivă. Din cauza tasărilor din minerit, clădirea se scufundase parţial în pământ, ceea ce i-a adus numele neoficial de „cel mai ciudat pub din Marea Britanie”. Vizitatori din toate colţurile lumii veneau pentru o băutură unde, dacă plăteai pentru o halbă, banii se rostogoleau pe bar. Clădirea din secolul al XVIII-lea a fost distrusă de un incendiu la sfârşitul săptămânii trecute. Două zile mai târziu, ceea ce a mai rămas a fost demolat. Poliţia crede că la mijloc ar fi vorba despre o mână criminală.

Economie 2023-08-19 17:13:10

Două noi specii de insecte au fost identificate pentru prima dată în România în rezervaţia Dunele Marine de la Agigea, fiind vorba despre musculiţe ce nu depăşesc trei milimetri lungime şi care trăiesc în preajma aşezărilor omeneşti, una dintre ele fiind o specie invazivă în Europa şi implicit în România. Cealalată specie a fost descoperită relativ recent, în Grecia.Specialiştii din cadrul Staţiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) au anunţat că cercetătorii staţiunii biologice marine, în colaborare cu doi specialişti din Slovacia şi Cehia, au publicat de curând o lucrare în care semnalează pentru prima dată în România prezenţa a două specii de musculiţe ce nu depăşesc trei milimetri în lungime.

Economie 2023-05-12 10:27:00