Întrebat cu ce propuneri de tăieri de cheltuieli se va prezenta la Guvern, ministrul a răspuns: "În aceasta după-masă o să am o şedinţă cu colegii din minister. Le-am cerut după-masă să îmi facă, aşa, o imagine de ansamblu. 70% din bugetul Ministerului Transporturilor - mi-aş dori să fie şi alte ministere ca şi Transporturile - 70% în acest moment merg pe investiţii, deci din start de cei 70% nu ne atingem. 15% din cei 30% rămaşi merg pentru lucrări de întreţinere la CNAIR şi la CFR, alţi aproximativ 12% merg pe subvenţiile către metrou şi către ARF. Un fond de cam 3% din buget este ţintit pe cheltuieli de personal", a detaliat ministrul.
"Vorbim totuşi de un minister în care 70% din buget e pe investiţii şi aia e foarte bine. Şi celelalte procente sunt absolut necesare. Dacă se va considera necesar să tăiem de la întreţinere de drumuri şi de căi ferate, o să vedem, dar datoria mea este să prezint acest buget. În momentul în care va veni rectificarea, eu o să cer mai mulţi bani la Ministerul Transportului, n-o să dau bani, pentru că sunt foarte multe proiecte care trebuie să fie implementate. Aşa cum ştiţi, PNRR-ul a început să funcţioneze şi pe titlurile respective va trebui să ni se suplimenteze suma de 3 miliarde, pentru că nu este îndeajuns pe ceea ce va cheltui Ministerul Transporturilor pe titlurile respective - 60 şi 61 din câte ţin eu minte - nu e suficientă. Vom cheltui mai mult decât atât. Deci, la Transporturi, din contră, la rectificări, o să cerem bani, pentru că vorbim de investiţii, vorbim de proiecte mari care, iată, au început să fie implementate şi eu nu mi-aş dori să le oprim", a adăugat Sorin Grideanu.
