• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-14 15:24:36
  • Sursa:
Grindeanu, despre lucrarile pe autostrada A7: Din 13 contracte de la Ploiesti la Pascani, 11 sunt contracte cu companii romanesti  Imagine

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus duminică, în cadrul emisiunii „În fața ta”, la Digi24, că este mulțumit de modul în care au mers lucrurile privind autostrada A7, precizând că, din 13 contracte, pe tronsonul Ploieşti-Paşcani, 11 aparţin unor companii din România. 

„Pe PNRR, pe bună dreptate, aţi ridicat o îngrijorare legată de A7. Lucrurile au mers într-o viteză de care mă consider mulţumit. Există un singur contract - şi zilele acestea este termen în instanţă pe A7 - şi din cele 13 contracte, odată cu terminarea acestuia de care aminteam, se vor închide toate. Din 13 contracte de la Ploieşti la Paşcani, 11 sunt contracte cu companii româneşti. Dacă vorbim de această companie românească, are în gestiune undeva la 450 de kilometri de autostradă şi drum expres, astăzi. Nu cred că există în Europa astăzi o companie care să aibă atât de lucru. E o provocare, până acum şi-au ţinut toate graficele, ne-au învăţat să dea mai repede în circulaţie decât termenele. Ne-am obişnuit cu asta”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat de ce lucrurile merg mai greu pe lotul Ploieşti-Buzău, Grindeanu a explicat că sunt companii care nu înţeleg că trebuie să respecte termene. „Din păcate, mai sunt şi companii care nu sunt venite acum, în ultimii ani, care au venit de la început în România. Sunt frme străine care se ţin foarte bine de termene, ca să nu fiu greşit înţeles. S-a dat în decembrie Sibiu-Boiţa, trebuia să se dea în circulaţie în această perioadă. PORR a lucrat acolo, o companie austriacă. Nu e un caz singular această companie. Sunt companii străine sau româneşti care înţeleg, cum sunt companii străine sau româneşti care nu înţeleg. Sunt unii care au venit de vreo 10-15 ani în România care, dacă au 100 de ingineri, trebuie să aibă şi 100 de avocaţi care să vină după ei şi care să speculeze orice abatere cât de mică. Un şantier nu e o farmacie. Încet-încet, parte dintre ei au dispărut. Am şi reziliat contracte”, a precizat Grindeanu.

În ce privește certificatele negative, ministrul a explicat că acestea sunt valabile la nivel de Uniune Europeană şi că unele ţări ţin cont de ele.„Da, şi sunt foarte atenţi legat de aceste avize negative, fiindcă ,dacă e vorba de unul negativ, e valabil la nivel de Uniune Europeană. Depinde de legislaţia de la ţară la ţară, dar nu are cum, în Italia, de exemplu, să nu se ţină cont de certificat negativ primit în România pe un proiect pe fonduri europene. Vă dau un exemplu, compania Tirrena Scavi, care a avut contracte pe centura Timişoarei, lotul 1 de la Craiova la Piteşti şi legătura pe centura Bucureşti DN2 - A2. Am reziliat toate cele trei contracte. Rolul unui ministru nu e să rupă contracte în faţa camerelor de luat vederi, eu mi-aş dori să fiu în situaţia să nu reziliez niciun contract. Din punctul meu de vedere, e mai multă ordine odată cu schimbarea acestei legi”, a subliniat Grindeanu.

Vești bune pentru pasionații de astronomie. O eclipsă parţială de Soare va avea loc pe 25 octombrie și va putea fi admirată şi din România, a anunţat Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Economie 2022-10-12 23:14:17

Gelu Duminică, sociolog, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-08-21 13:05:16

Șapte mașini au fost implicate, sâmbătă, 21 decembie, într-un accident rutier pe autostrada A1, în județul Timiș, însă nu sunt raportate victime. Traficul se desfășoară îngreunat în zona incidentului, iar autoritățile dirijează vehiculele.

Economie 2024-12-21 13:13:53

Discuţii între Moscova şi Washington pe tema Ucraina sunt în curs şi au început să se intensifice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Economie 2025-02-05 17:37:20

În Rusia, unde întreaga comunitate LGBTQ+ a fost interzisă, după ce a fost desemnată „organizație extremistă”, unii părinți plătesc huligani să le răpească fiii și fiicele și să îi ducă cu forța în centre private unde sunt supuși unei așa-numite terapii de conversie pentru a fi „vindecați” de homosexualitate, relatează Washington Post.

Economie 2023-12-23 10:10:15

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan s-ar putea întâlni la finele lunii august la Ankara. Turcia își propune să convingă Rusia să revină la acordul privind cerealele din Marea Neagră, recent abandonat de Kremlin, transmite POLITICO.

Economie 2023-08-07 16:21:15

Bașcana (guvernatoarea) Găgăuziei, Evghenia Guțul, politiciană prorusă și oponentă a președintei prooccidentale Maia Sandu, va fi transferată de după gratii în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată miercuri, 9 aprilie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, deși procurorii ceruseră încă o lună de arest în penitenciar, scrie TV8.

Economie 2025-04-10 08:08:26

Cadavrul găsit de salvatori vineri în râul Mureş este al uneia dintre cele patru persoane dispărute după ce o barcă plină cu oameni s-a răsturnat duminică seară, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad. În continuare sunt căutate trei persoane, un bărbat de 31 de ani şi doi copii, toţi din Nădlac, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-05-05 19:16:41