• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-30 18:21:56
  • Sursa:
Grindeanu, despre ancheta privind Aeroporturi Bucuresti: O incurajez din tot sufletul, se face ordine Imagine

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, în Prahova, că încurajează „din tot sufletul” ancheta privind închirierea spaţiilor comerciale la Aeroportul Otopeni, punctând că a cerut în repetate rânduri organizarea unei licitaţii pentru acele spaţii.

„Nu (am fost citat ca martor - n.r.) şi nici nu mi s-au cerut documente. Din câte ştiu eu, nu s-au cerut documente nici la Aeroportul Bucureşti. Pot să vă spun în schimb că încurajez din tot sufletul această anchetă pentru că, de vreun an de când cer managementului de acolo să organizeze odată licitaţia pe acele spaţii, s-au folosit tot felul de chichiţe, şi le ştiţi foarte bine, nu spun că sunt ilegale şi nu vreau să fiu greşit interpretat, de a bloca această licitaţie. (...) sunt convins că o dată cu această acţiune se va face lumină”, a spus Grindeanu.

Acesta a precizat că, după finalizarea acestei anchete, va trimite Corpul de Control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Cred că terminarea acestei anchete va fi un moment după care voi trimite Corpul de Control, pentru că în acest moment ar fi o amestecare, din punctul meu de vedere. Haideţi să vedem rezultatele anchetei, să vedem acest dosar unde duce şi după aceea în mod sigur voi trimite şi Corpul de Control”, a afirmat ministrul într-o declaraţie de presă.

De asemenea, el a arătat că cei care se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii DNA trebuie să plătească.

„Din comunicatul DNA-ului, am văzut nişte sune de domeniul incredibilului cerute de unii sau alţii. Sigur, lucrul ăsta trebuie dovedit într-un final în instanţă, dar iată că interesele erau foarte mari. Sunt mai mult decât bucuros că în sfârşit pare că se face ordine. Vom avea o licitaţie aşa cum am cerut şi anume deschisă, cu mulţi ofertanţi, astfel încât cea mai bună ofertă să fie câştigătoarea şi serviciile pentru cetăţeni şi pasageri să fie unele de top, unele europene. Eu cred că e important acest lucru, iar vinovaţii şi cei care se fac vinovaţi de ceea ce acuză DNA-ul trebuie să plătească”, a mai declarat ministrul.

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea DNA privind arestarea preventivă a lui George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), acesta fiind plasat în arest la domiciliu, într-un dosar de trafic de influenţă legat de închirierea spaţiilor comerciale la Aeroportul Otopeni.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor trei persoane cercetate în acest dosar.

George Alexandru Ivan, fost director general, respectiv director comercial al CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, a fost reţinut marţi de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În dosar mai este cercetat, sub control judiciar, Bogdan Şerban Liţoi, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Conform DNA, în perioada 11 ianuarie - 8 noiembrie 2022, o persoană ar fi pretins, prin intermediul lui George Alexandru Ivan, în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, cercetat în prezenta cauză) şi de la directorul general al unei alte societăţi comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

„În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului Transporturilor şi directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi societatea inculpatului care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB şi societatea unde lucrează directorul general”, arată anchetatorii.

Conform DNA, într-un context asemănător şi pentru acelaşi motiv, în perioada, 25 august 2022 - 23 ianuarie 2023, bărbatul, asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăţi comerciale folosinţa unor spaţii comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

De asemenea, procurorii spun că, în perioada 29 decembrie 2021 - 1 februarie 2023, Bogdan-Şerban Liţoi, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la asociatul societăţii comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de patru luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziţia de servicii de consultanţă şi asistenţă organizată de CNAB, potrivit Agerpres.

În data de 14 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăţi comerciale (martor în cauză) la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, respectiv la date din conţinutul unui caiet de sarcini pentru achiziţia de servicii de consultanţă, anterior publicării acestuia (18 mai 2022). De asemenea, Ivan i-ar fi indicat aceluiaşi om de afaceri şi modalitatea prin care putea să câştige licitaţia respectivă, susţine DNA.

A doua zi, 15 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini, menţionează anchetatorii.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a verificat stadiul lucrărilor de pe Lotul 2 Ploieşti - Buzău al autostrăzii A7.

România vrea să solicite Băncii Europene de Investiţii (BEI) un împrumut de aproximativ 4 miliarde euro pentru a acoperi parţial finanţarea publică naţionale necesară unor investiţii incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Economie 2022-09-21 21:24:59

Preşedintele Klaus Iohannis a avut vineri, la Atena, o întrevedere cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Grecia.

Economie 2022-12-02 18:31:10

Fosilele unor peşti vechi de 440 de milioane de ani, descoperite în China, permit „acoperirea unora dintre lacunele principale” referitoare la felul în care peştii au evoluat şi au contribuit la apariţia speciei umane, au anunţat miercuri cercetătorii din această ţară.

Economie 2022-09-29 08:00:52

Armata rusă a transmis, miercuri, că Ucraina a atacat cu şase rachete americane ATACMS un aerodrom militar în regiunea Taganrog din sudul Rusiei şi a promis că vor urma represalii. Amenințarea vine în contextul în care un oficial american a sugerat că rușii ar putea lovi din nou Ucraina cu o rachetă balistică hipersonică Oreşnik, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-11 19:05:19

Un bărbat din Capitală, cercetat pentru violenţă domestică şi monitorizat cu o brăţară electronică, a încercat să-și taie dispozitivul şi să fugă de acasă, informează Poliția Română. Bărbatul, care a fost prins apoi la scurt timp de polițiști, este prima persoană din România căreia i s-a montat o astfel de brățară de supraveghere.

Economie 2022-10-06 14:26:45

Comisia Europeană a cerut marilor rețele sociale, precum TikTok și Facebook, să eticheteze în mod clar publicitatea politică și să reducă „viralitatea conținutului” care amenință integritatea alegerilor europarlamentare din iunie, cum ar fi postările deepfake generate cu inteligența artificială, scrie Deutsche Welle.

Economie 2024-03-27 20:17:44

Cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep, este tot mai aproape să devină realitate. Platforma de foraj este pregătită să plece în largul Mării Negre, iar cea care se va ocupa de extracție va ajunge la noi în țară anul viitor. Extracția ar trebui să înceapă în 2027, iar odată demarat procesul, producția de gaze naturale a României va fi dublată.

Economie 2025-02-22 12:07:59

Statele Unite cred că Rusia a recuperat joi câteva bucăți din drona de supraveghere americană doborâtă marți de un avion de luptă rusesc în Marea Neagră, a declarat un oficial american pentru CNN.

Economie 2023-03-16 21:14:19