• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-22 11:44:47
  • Sursa:
Grindeanu: De saptamana viitoare incepe constructia unei noi sectiuni a Autostrazii Transilvania Imagine

Construcţia secţiunii Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania va începe săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

"A fost emis Ordinul de Începere pentru construcţia secţiunii Zimbor-Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania)! De săptămâna viitoare (25 iulie), constructorul român poate începe lucrările pe cei 12,24 km ai acestei secţiuni", a scris Grindeanu într-o postare pe Facebook.

Construcţia, finanţată prin PNRR, are o valoare de 680,40 milioane de lei (fără TVA) şi trebuie finalizată până în anul 2024, respectiv în 24 de luni.

Ședința liderilor PSD, PNL și UDMR a început, la ora 14.00, la Palatul Victoria, USR acuzând prin președinta partidului, Elena Lasconi, că nu a fost invitat să participe. Elena Lasconi și-a făcut apariția două ore mai târziu, afirmând că a aflat din presă despre ședință. La ora 13:00, însă, reprezentanții USR au fost la o altă ședință în Parlament, cu aceleași formațiuni, pe programul de guvernare.

Economie 2024-12-17 18:13:29

Bolivia a lansat o vastă operaţiune poliţienească pentru a încerca să-l prindă pe uruguayanul Sebastian Marset, un presupus baron al drogurilor, căutat în ţara sa, în Paraguay şi în Brazilia, precum şi de către Interpol şi DEA american, a informat duminică o sursa oficială, notează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-07-31 09:32:39

Un tânăr de 25 de ani a încercat să intre cu forța în Palatul Parlamentului, vineri dimineața, după ce a sărit gardul care împrejmuiește clădirea. După ce a fost imobilizat, le-a spus polițiștilor că își dorea doar să facă o vizită.

Economie 2024-03-01 10:35:36

Crin Antonescu a afirmat luni, în emisiunea Studio Politic de la Digi24, întrebat dacă ia în calcul schimbarea lui Marcel Ciolacu, dacă va fi ales preşedinte, că nu va destabiliza Guvernul odată ajuns la Cotroceni. 

Economie 2025-03-17 18:26:59

Administrația Trump a venit la o dezbatere în Regatul Unit, săptămâna trecută, cu un mesaj simplu: China reprezintă un actor răuvoitor, care beneficiază de politici climatice greșite; iar omenirii i-ar fi mai bine dacă ar adopta noua politică a administrației Trump, și anume să se acorde prioritate producției de energie fosilă, în detrimentul luptei împotriva schimbărilor climatice. Mesajul nu a fost primit însă cu prea mult entuziasm în forul britanic, arată o analiză a Politico.

Economie 2025-04-28 12:53:19

Doi oameni au scăpat cu viață dintr-un accident rutier, deși mașina în care se aflau a fost distrusă aproape în totalitate. S-a întâmplat marți dimineață, pe A1, în județul Hunedoara. O autocisternă a intrat în autoturismul echipajului de pază al autostrăzii, iar pe urmă s-a răsturnat. Circulația a fost parțial închisă timp de câteva ore.

Economie 2022-11-22 13:41:55

Paris Hilton a făcut mărturii cutremurătoare în fața Congresului american despre abuzurile suferite într-un centru de tratament pentru tineri. Vedeta a ajuns acolo la doar 16 ani. La acea vreme, se confrunta cu tulburarea ADHD, lua note proaste și nu mergea la ore. Părinții au trimis-o la centru pentru vindecare. Ce a urmat, însă, a fost un coșmar.

Economie 2024-06-27 14:47:07

Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump în Rusia, a povestit vineri, într-un interviu cu realizatorul Tucker Carlson, cum a decurs întâlnirea pe care a avut-o la Moscova cu preșdintele Vladimir Putin. El îl descrie pe liderul de la Kremlin ca pe un un om bun, care s-a rugat la biserică după ce a aflat despre tentativa de asasinare asupra lui Trump.

Economie 2025-03-22 15:04:11