• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-22 23:08:05
  • Sursa:
Greva pe aeroporturile din Paris chiar in ziua in care incep Jocurile Olimpice Imagine

În perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, sindicatul FO de la Aéroports de Paris (ADP) a depus un preaviz de grevă pentru vineri, 26 iulie, ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024.

Cei care sosesc pentru Jocurile Olimpice sau cei care caută doar o plimbare în cel mai romantic oraș al Franței ar putea avea o problemă, vineri, 26 iulie. În chiar ziua în care încep Jocurile Olimpice sindicatele din aeroporturi au anunțat că intră în grevă.

În plin sezon estival, aeroporturile Roissy-Charles-de-Gaulle și Orly înregistrează un aflux zilnic de aproximativ 350.000 de pasageri, iar în acest an, sosirea Jocurilor Olimpice a dus la mărirea apreciabilă a acestei cifre.

Protestul vizează revendicări salariale considerate insuficiente de către sindicat, care solicită o creștere a bonusului prevăzut într-un acord recent.

Sindicatul FO, care a reprezentat 11,57% din totalul angajaților aeroportuari, consideră că acordul semnat la 16 iulie între conducerea ADP și majoritatea sindicatelor nu a înregistrat decât „progrese parțiale și modeste”. În special, sindicatul cere ca bonusul de 300 de euro pentru toți angajații ADP să fie majorat la 1 000 de euro, pe lângă alte concesii salariale, anunță Sortir a Paris.

Anunțul de grevă este valabil de vineri, 26 iulie 2024, ora 5.00, până sâmbătă, 27 iulie 2024, ora 7.00, acoperind perioada ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Greva ar putea perturba operațiunile pe aeroporturile Paris-Charles-de-Gaulle, Orly și Beauvais.

Pe scurt, dacă intenționați să plecați sau să vă întoarceți cu avionul la 26 iulie, așteptați-vă la unele turbulențe și fiți atenți la anunțuri.

J. D. Vance a dat miercuri un ultimatul Ucrainei, pentru a accepta oferta de pace făcută de Donald Trump, după ce reuniunea care urma să fie organizată la Londra a fost amânată. Tensiunile dintre Washington și Kiev privind viitorul teritoriilor ocupate de Rusia au escaladat, scrie CNN.

Economie 2025-04-23 16:51:30

Statele Unite vor continua să ajute Taiwanul „să se protejeze împotriva constrângerii”, a anunţat Institutul American în Taiwan (AIT), ambasada americană de facto pe insulă, în cursul unei vizite a preşedintelui taiwanez, Lai Ching-te, în Guam, un teritoriu neîncorporat al Statelor Unite.

Economie 2024-12-05 08:51:05

Poliția suedeză a anunțat că cel puțin 10 persoane au fost ucise într-o școală, marți, în ceea ce a fost descris drept cel mai grav atac armat în masă din istoria Suediei. A murit și principalul suspect.

Economie 2025-02-05 09:20:16

Pe rețelele sociale au fost publicate imagini aeriene cu blocuri și clădiri în ruine distruse în întregime de aviația și artileria rusă, aflate în zona de est a orașului Ceasiv Iar. Forțele ucrainene au fost nevoite să-și părăsească recent pozițiile fortificate de la periferia estică a localității cunoscute sub denumirea de „Poarta Bahmutului”, ca urmare a bombardamentelor ruse.

Economie 2024-07-05 17:09:46

Casa Albă ia în calcul ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei în privința gazoductului Nord Stream 2 și asupra altor active rusești din Europa, ca parte a discuțiilor dintre Washington și Moscova legate de încetarea focului în Ucraina, informează Politico. Propunerea a venit din partea emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, care urmează să se vadă vineri la Moscova cu Vladimir Putin. Ideea lui Witkoff „nu a prins multă aderență” la Casa Albă, după ce secretarul de stat al SUA, Marco Rubio s-a opus.

Economie 2025-04-24 16:25:53

Aliații NATO ai Germaniei pun tot mai multă presiune pe guvernul de la Berlin pentru a accepta furnizarea de tancuri Leopard 2 armatei ucrainene. Germania nu a reușit să ajungă până acum la un acord cu aliații săi occidentali în privința acordării de astfel de blindate Kievului, în condițiile în care armata rusă e așteptată să declanșeze o ofensivă de primăvară pe frontul ucrainean. Experții militari cred tancurile Leopard ar putea pune trupele ucrainene în avantaj față de cele ruse, informează CNN. Concomitent, un general american, fost tanchist, a explicat că tancul Leopard e mult mai ușor de „învățat” și întreținut decât tancul american Abrams. De asemenea, tancurile germane sunt disponibile în Europa, ceea ce înseamnă un lanț de aprovizionare mult mai scurt, decât în cazul Abramsurilor, care ar trebui aduse din SUA.

Economie 2023-01-24 14:31:42

Un șofer a ignorat panourile care îl avertizau că DN57, în Caraș -Severin este închis în zonă din cauza frecventelor alunecări de pietre și a lucrărilor de consolidare a versantului.

Economie 2023-02-01 10:56:29

Bolile transmise de țânțari, cum ar fi dengue și malaria, vor deveni o parte importantă a curriculum-ului din școlile de medicină din Europa, pentru a lupta împotriva schimbărilor aduse de criza climatică, informează The Guardian.

Economie 2024-10-14 10:42:54