• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-29 13:15:20
  • Sursa:
Greva la metrou. Ce spune sefa Metrorex despre riscul ca angajatii sa opreasca lucrul Imagine

Negocierile cu partenerii de dialog social pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă vor continua şi vom avea înţelepciunea necesară astfel încât cetăţenii să nu sufere, a declarat, marţi, directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, după ce a participat la un eveniment de specialitate.„Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Vom avea înţelepciunea necesară, ambele părţi, astfel încât cetăţenii să nu sufere. Negocierile sunt într-adevăr intense, lungi. Chiar şi acum mă întorc (la sediul companiei - n. r.) pentru că vom avea o altă întâlnire cu partenerii. Sper şi cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părţi, de a găsi soluţia optimă pentru societate, în general”, a afirmat Miclăuş, potrivit Agerpres.Întrebată dacă aceste negocieri se vor încheia la 31 octombrie, termenul de finalizare a negocierilor prelungit cu acordul sindicatului de la metrou, USLM, şeful Metrorex a răspuns: „Eu sper să terminăm. Dacă nu se vor finaliza, vom mai solicita o prelungire”.„Comisia de negociere are şi un mandat de la Consiliul de Administraţie, căruia trebuie să-i prezentăm rezultatul. De aceea spun că este posibil să solicităm o prelungire dincolo de 31 de octombrie”, a subliniat ea.Mariana Miclăuş a susţinut că drepturile salariaţilor merg în continuare până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), iar în ceea ce priveşte creşterile salariale solicitate de sindicalişti încă nu are un impact financiar, însă analizele sunt în desfăşurare.„Mai avem anumite articole din contract de negociat. După cum se cunoaşte, drepturile salariaţilor merg în continuare, aşa cum prevede şi Legea 195/2020, Legea statutului personal feroviar. Până la încheierea unui nou contract de muncă, salariaţii îşi păstrează drepturile. Ceea ce solicită dumnealor reprezintă în primul rând acordarea drepturilor suspendate, ca urmare a prevederilor Legii 296, respectiv acordarea tichetelor de masă tuturor salariaţilor, adică şi celor al căror salariu depăşeşte 8.000 lei, acordarea premiilor, care nu se mai acordă conform Legii 296, şi, de asemenea, solicită şi o indexare a salariului luând ca bază de calcul salariul minim brut garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2025, respectiv 4.050 lei, cu încadrare în statutul personalului feroviar, Legea 195, şi sunt discuţii”, a spus directoarea Metrorex.

„Trebuie să identificăm care este impactul, sunt tot felul de la analize făcute la nivelul nostru, o să le facem şi cu dânşii, vom vedea impactul financiar. Deocamdată nu aş putea spune că există un anumit procent de creştere sau ceva. (...) Deocamdată nu cunoaştem nici la acest moment politica salarială ce va fi introdusă în legea bugetului de stat pe 2025. Încă purtăm discuţii şi vom vedea care este procentul”, a explicat Mariana Miclăuș.

Sindicatul de la Metrou a prelungit până pe 31 octombrie discuţiile cu conducerea Metrorex pe contractul colectiv de muncă. În caz că negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanşată greva generală.

„Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală, pentru că nu se poate. Atunci când are o lege care spune să-ţi ia drepturile ţi le ia şi atunci când are o lege care îi obligă să dea drepturi uită să ţi le dea. Noi nu ne certăm pe prostii, noi vrem banii care ni se cuvin, pe care sunt obligaţi de lege să ni-i dea: adică o indexare nu e o creştere salarială, e o indexare cu rata inflaţiei şi cu salariul minim european cu care ne lăudăm atât de tare când ne ducem la OCDE la nivel european, şi când este să le dăm la cetăţeni, la salariaţi, uităm să-l dăm. Avem o lege care spune că statutul personalului feroviar are un anumit nivel de salarizare în funcţie de salariul minim brut pe economie. Atâta timp cât ăla a crescut cu 1.050 de lei, trebuia să ne crească cu 1.050 de lei şi nouă. Prin faptul că le plafonează, înseamnă că noi rămânem femei de serviciu cu sistemul personalului feroviar calificat", a afirmat duminică preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.

Nicolae Ciucă a vorbit, în exclusivitate la Digi24, despre reportajul Recorder cu privire la misiunea pe care a avut-o în Irak, la Nassiriya, și a clarificat câteva chestiuni în legătură cu declarațiile a doi generali italieni făcute în materialul video. Președintele PNL a spus că a participat la două operațiuni majore, în Afganistan și în Irak, și în ambele și-a condus trupele din fruntea lor. În ceea ce privește lupta de la Nassiriya, Ciucă a spus că nu a intervenit pentru că avea altă misiune în acea noapte, și nu era responsabilitatea Batalionului 26 să intervină, obligația revenind trupelor italiene. „Într-un teatru de operații, misiunile și responsabilitățile sunt foarte bine delimitate. Dacă fiecare face cum vrea și acționează cum vrea, atunci este un haos total”, a subliniat Ciucă”.

Economie 2024-09-18 23:51:49

Misterul care înconjoară soarta fostului ministru de externe al Chinei s-a intensificat, pe măsură ce articolele despre el, care fuseseră anterior șterse de pe site-ul ministerului chinez de externe, au început să reapară, scrie The Guardian.

Economie 2023-07-28 11:55:59

Un nou accident a avut loc, în această dimineață, pe așa-numitul „Drum al morții”, DN2, șoseaua din Europa cu cele mai multe victime înregistrate în accidente. Două persoane au murit și alte trei au fost rănite într-un grav accident produs în judeţul Ialomiţa. O mașină s-a izbit violent de o autoutilitară. Răniţii au fost trimişi cu ambulanţele la spitale din Capitală şi din Urziceni. Printre victime se numără şi un adolescent de 14 ani. Autoritățile promit că vor găsi rezolvări și sistemele de siguranță vor fi extinse pe cel mai periculos drum din România. CNAIR va implementa sistemul de siguranță 2+1 pe DN 2, după finalizarea secțiunii Buzău-Focșani de pe Autostrada Moldovei.

Economie 2024-10-26 15:05:50

Chiar dacă este necesară o monitorizare foarte atentă a femeii gravide în timpul celor nouă luni de sarcină, trebuie știut că există unele complicații ce pot apărea după naștere. Aflăm care pot fi acestea și ce trebuie să facă femeile în aceste situații de la Dr. Ingrid Gheorghe, medic primar obstetrică-ginecologie.

Economie 2024-10-16 10:37:47

O investiție de milioane de lire sterline într-o proprietate de lux de la Londra, un cardinal foarte puternic de la Vatican care a înregistrat în secret o conversație cu Papa Francisc și o consultantă în securitate acuzată că și-a cumpărat haine scumpe din fondurile bisericii. Nu este scenariul unui nou film thriller, ci sunt dezvăluiri făcute în timpul „procesului secolului” de la Vatican, în urma căruia s-a dovedit că s-au comis mai multe abateri financiare care au costat Sfântul Scaun milioane de dolari, relatează CNN.

Economie 2023-12-19 08:00:19

Eurodeputatul Corina Creţu spune că oficialii Comisiei Europene „se uită astăzi cu mult mai multă îngăduinţă la România decât în anii trecuţi”. Ea a subliniat însă că funcţionarii care analizează PNRR „nu vor ceda” în ceea ce priveşte reforma privind pensiile de serviciu ale anumitor categorii profesionale, potrivit News.ro.

Economie 2023-07-09 22:43:51

Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să „recupereze banii” din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuţiilor dintre Washington şi Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite agenția France Presse, citată de Agerpres.

Economie 2025-02-23 00:27:09

Minorul acuzat de producerea în decembrie 2021 a incendiului din Constanța în care au fost distruse zeci de apartamente și mașini a fost condamnat definitiv. El va fi internat într-un centru de detenție timp de trei ani și patru luni.

Economie 2023-03-14 13:53:34