• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-30 09:23:28
  • Sursa:
Grenada descoperita de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuinte Imagine

Un bloc din Arad a fost evacuat duminică seară, după ce noul proprietar al unui apartament a descoperit o grenadă într-un dulap. Polițiști și pirotehniști au intervenit pentru a ridica obiectul periculos, iar zeci de persoane din 15 apartamente au fost evacuate. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru nerespectarea materiilor explozive.

Incidentul a avut loc într-un bloc din cartierul Micălaca, unde se mutase o persoană care cumpărase un apartament de la o familie stabilită în străinătate.

În timp ce noul proprietar făcea curăţenie în casă, a găsit într-un dulap o grenadă şi a sunat la 112.

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi despre faptul că, într-un imobil din municipiu, a fost găsit un proiectil ce părea a fi o grenadă. Obiectul pirotehnic a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, fiind predat echipei pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, pentru transportarea şi depozitarea acestuia în condiţii de siguranţă. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru nerespectarea materiilor explozive, în vederea stabilirii stării de fapt, stabilirii provenienţei şi luării măsurilor legale”, au precizat luni, pentru Agerpres, reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Zeci de persoane din 15 apartamente au fost evacuate din locuinţe, până la preluarea grenadei de către pirotehnişti.

Prăbuşirirea clădirilor şi incendiile care au urmat după cutremurul care s-a produs luni în vestul Japoniei au provocat moartea a 57 de persoane în prefectura Ishikawa, iar multe altele au fost rănite, informează agenţia Kyodo.Seismul, care s-a produs la adâncime mică, cu epicentrul în oraşul Shiga, din prefectura Ishikawa, a zguduit o zonă extinsă, din Hokkaido până în Kyushu şi a declanşat o alertă de tsunami major pentru regiunea Noto din prefectura Ishikawa. Un tsunami de peste 1,2 metri a fost observat în portul Wajima. Casele au fost avariate în zonele de coastă, cum ar fi oraşul Suzu.

Economie 2024-01-02 22:36:57

Coreea de Nord ar putea trimite muncitori în două teritorii controlate de ruși din estul Ucrainei, potrivit ambasadorului Rusiei la Phenian, o mișcare care ar reprezenta o provocare pentru sancțiunile internaționale împotriva programului de arme nucleare al lui Kim Jong Un, scrie The Guardian.

Economie 2022-07-19 10:58:35

Rusia a actualizat lista statelor ''neprietenoase'' și a adăugat încă cinci țări, respectiv Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.

Economie 2022-07-22 13:16:14

O familie întreagă a ajuns la spital în județul Constanța, după ce mașina în care se aflau un cuplu și fiica lor a ajuns într-un canal de colectare a apei.

Economie 2023-01-08 18:20:03

Un deputal PNL a fost implict într-un accident rutier grav, în județul Alba. Alin Dan Ignat pleca în vacanță împreună cu familia, când a fost lovit de un alt șofer.

Economie 2024-06-25 15:13:23

Situația rămâne disperată în Turcia și Siria, în urma seismelor de la începutul lunii. În provincia Hatay, aproape 85% dintre locuitori au fost răniți sau uciși și aproape că nu au mai rămas clădiri în care oamenii să poată sta. La două săptămâni după seismele care au fost urmate de peste 6.000 de replici, un nou bilanț anunță 47.000 de morți în cele două țări. 

Economie 2023-02-20 07:55:57

Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete balistice, la câteva ore după ce a condamnat armatele sud-coreeană şi americană pentru desfăşurarea unor exerciţii pe care Phenianul le-a numit un „act provocator periculos” ce risca să declanşeze accidental o confruntare, relatează Reuters.

Economie 2025-03-10 10:25:51

România susţine dezvoltarea programului nuclear civil, deoarece nu este posibilă decarbonizarea fără energie nucleară, afirmă ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Economie 2023-03-28 12:34:26